Caută
Close this search box.

Există pericolul să te infectezi cu coronavirus în piscină sau la plajă?

Piscinele nu se vor deschide de la 1 iunie pentru publicul larg, ci va fi permisă numai desfășurarea în bazine, acoperite sau aflate în aer liber, a activităților de pregătire fizică a sportivilor profesioniști și a competițiilor sportive, fără participarea spectatorilor.

Cât de mare este pericolul să te infectezi cu noul coronavirus în piscine, la mare sau dacă stai la plajă?

Noul coronavirus nu trăieşte în apa din piscine, spun experţii în sănătate publică din Statele Unite.

„Nu există dovezi că noul coronavirus se poate transmite prin utilizarea piscinelor şi a căzilor”, a transmis Centrul de Control şi Prevenire a Bolilor din SUA.

„Cantitatea medie de clor dintr-o piscină va ucide virusul”, explică Roberta Lavin, profesor de medicină la Universitatea din Tennessee’s College of Nursing.

Înotul practicat în apă cu clor este sigur, în principiu, pentru că apa este dezinfectată, însă depinde cât de mare e densitatea de persoane într-o piscină, a declarat, la Digi24, profesorul Alexandru Rafila.

Dacă sunt prea multe persoane în piscină și contactul este prea apropiat, există posibilitatea contaminării, pentru că atunci când înoți mai sunt secreții, mai și expectorezi câteodată, iar masca nu se poate folosi.

Nu este exclus însă să se inventeze un tip special de mască pentru înot, mai spune profesorul Rafila.

De asemenea, oamenii de ştiinţă spun că este puţin probabil ca virusul să se dezvolte în apa sărată a oceanelor şi mărilor. Similar, lacurile sunt considerate o zonă sigură pentru scăldat deoarece, deşi apa dulce nu are proprietatea de a ucide microbul, este puţin probabil ca acesta să fie asimilat, dată fiind cantitatea mare de apă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri