Caută
Close this search box.

Monica Anisie: Grupa mare la grădiniţă devine obligatorie

monica anisie
“Începând din anul școlar următor, deci din toamnă, participarea la grupa mare la grădiniță devine obligatorie”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației, în emisiunea “Din viața romilor”.
Întrebată dacă asta înseamnă că “altminteri nu mai poți fi înscris”, Anisie a răspuns: “la pregătitoare, sigur că da. E important, cred, acest anunț pentru părinți”.
Legea educației nu prevede refuzul școlarizării copiilor, pe motiv de neparticipare școlară anterioară

În cazul în care părinții nu-și trimit copiii la școală, Legea educației în vigoare prevede amendarea lor de către primărie, dar nu refuzarea primirii copiilor.

Legea care mărește durata învățământului obligatoriu a fost promulgată de Președintele României, Klaus Iohannis, pe aprilie 2019. Legea prevede că până în 2020 devin obligatorii grupa mare de la grădință și clasele a XI-a și a XII-a, deci 14 ani în total.

Declarațiile făcute de ministrul Educației, cu privire la grupa mare obligatorie:
  • “Aș vrea să nu uite nici părinții, nici autoritățile – că tot vorbeam de inspectori, șamd – că începând din anul școlar următor, deci din toamnă, participarea la grupa mare la grădiniță devine obligatorie.
  • Deci trebuie să-i încurajăm pe părinți să-și ducă la grădiniță copilul, pentru că a devenit obligatorie grupa mare.
  • Întrebare moderator: Altminteri nu mai poți fi înscris…
  • Monica Anisie: La pregătitoare, sigur că da. E important, cred, acest anunț pentru părinți. Să știe că de la toamnă trebuie să meargă la grădiniță copilul, cel puțin la grupa mare“.

Ministrul Educației nu a precizat ce se întâmplă în cazul copiilor care urmează o grădiniță care nu este autorizată sau acreditată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri