S-a creat o adevărată tevatură, zilele acestea, după ce fostul mare fotbalist Cornel Dinu a spus, într-un cadru privat, la aniversarea zilei de naștere a lui Belodedici, câteva vorbe mai puțin măgulitoare despre foști colegi (sau elevi) ai săi de la Dinamo, între care Țețe Moraru, Gigi Mulțescu sau Ioan Andone. Sigur, toți aceștia sunt oameni și fotbaliști onorabili, de mare valoare, îi stimâm sincer și îi iubim, nimeni nu ar avea dreptul să îi jignească sau, cu atât mai puțin, să îi înjure.

Avem însă de-a face aici cu o situație cu totul specială.

Mai concret, a fost vorba de un filmuleț, ”aruncat” ca din întâmplare pe un cont fals de Facebook, apoi în mass-media, filmuleț în care cel mai valoros fotbalist român de pe Jalisco de Guadalajara (CM 1970), aflat la aniversarea de 56 de ani a lui Miodrag Belodedici, și-a înjurat câțiva foști colegi. Probabil, cineva a filmat pe ascuns, cu telefonul mobil. Un gest de vierme cu pretenții umane. Cornel Dinu știe cine este. Nouă ne e silă să îi pomenim numele aici, unde am scris despre Pele, Tostao, Bobby Moore și alte nume de legendă, inclusiv ale românilor, inclusiv al lui Cornel Dinu. Materialul respectiv a apărut, atenție!, pe un cont fals de Facebook (spune ceva și asta), cont intitulat ”Sir Ilie Dumitrescu” și pe care adevăratul Ilie Dumitrescu l-a reclamat, deja, la Poliție.
Dar nu asta e problema. Problema e cu totul alta. Cornel Dinu a înjurat într-un cadru privat, iar acele imagini nu ar fi trebuit să apară niciodată în presă. Nu că ar fi recomandate înjurăturile, nu.
Dar, ca în pilda din Biblie, câți dintre noi am putea să ridicăm piatra și să aruncăm cu ea, în Cornel Dinu sau în oricine altcineva, pe considerentul că, vezi Doamne, noi nu am fi înjurat sau păcătuit niciodată? Avem noi dreptul să judecăm? Hai să fim serioși! Dreptul de a înjura și apoi de a fi iertați sau de a ierta îl are oricine. Oricând.
Așadar, am înjurat cu toții, și încă de multe ori, ba chiar – uneori – fără să fi băut 1-2 pahare de vin, absolut firești și omenești, mai ales la o aniversare! Am înjurat toți, pe tăcute sau în gura mare, la masă sau la volan, pe stradă sau acasă, ba uneori ne-am înjurat și soții sau soțiile pe care chiar îi/le iubim … Pentru ca imediat după aceea să ne pară rău și să ne cerem scuze sincere, acceptate sau nu.
Ne place să facem pe sfinții și să dăm lecții, cât mai multe și câît mai de sus, când, de fapt, nu suntem decât bieți muritori, supuși, la fiecare pas, greșelii. Nu dorim, aici, să îl apărăm și să îl ”iertăm” pe Cornel Dinu. Nici nu am avea căderea să o facem. Ca să iertăm pe cineva ar trebui să îi fim, cumva, superiori aceluia care este iertat, ceea ce nu e cazul aici.
Foto: CORNEL DINU și PELE
Credeți că foștii colegi înjurați de Dinu nu au înjurat, la rândul lor, niciodată? Dar nici măcar asta nu contează. Nu în așa ceva rezidă valoarea fotbaliștilor. I-am văzut de zeci de ori, poate de sute de ori, pe Messi, Ronaldo, Mbappe și pe mulți alții scuipând sau înjurând, se citea pe buzele lor, ca și în cazul a sute de fotbaliști români de top, la meciurile transmise cu atâtea amănunte și generoase prim-planuri de televiziunile autohtone. Sigur, de preferat și recomandabil ar fi să înjurăm cât mai puțin, spre deloc. Dar până la Perfecțiune ne mănâncă Realitatea. Și Viața.
Chiar în timp ce redactam aceste rânduri a apărut un material în Fanatik. Foarte bun, așa cum sunt mai toate în amintita prestigioasă publicație. Aflăm că s-a întâmplat lucrul cel mai firesc și natural cu putință. Mai exact, Cornel Dinu și-a cerut scuze tuturor, iar ele au fost acceptate imediat de foștii săi colegi. De fapt, acest mic incident nu ar fi trebuit să fie făcut public niciodată. El nu a însemnat altceva decât o banală ”problemă” internă a marii familii a fotbaliștilor, familie în care se întâmplă foarte des asemenea lucruri, rețineți, foarte des, fără a se face nici pe departe caz de ele. Fotbaliștii, își rezolvă singuri, între ei, bărbătește, astfel de ”probleme”.
Tot așa cum se întâmplă foarte des și în familiile sportive ale, de pildă, rugbyștilor – care se bat în pumni grei, de se rup, în timpul meciului, după care sunt cei mai buni prieteni din lume, la modul real, dincolo de teren – sau în familiile juridice, civile, între soț și soție, frați și surori etc, etc care se ceartă de trei ori pe zi și se împacă de zece ori în aceeași zi!
Apropo. Cred că nu e încă foarte clar, pentru toată lumea, cine e Cornel Dinu. Pentru a ști așa ceva îți trebuie experiență, cultură și niscaiva logică. Nici nu vă imaginați cât de puțini, extrem de puțini români se pot mândri cu realizările carierei personale așa cum ar putea-o face Cornel Dinu. Și nici măcar nu o face. Pe scurt: la doar 20 de ani, când peste 99 la sută dintre tineri au caș, încă, la gură, el debuta în cea mai valoroasă echipă națională de fotbal pe care a avut-o vreodată România, o echipă care juca de la egal la egal cu primele 3-4 puteri ale lumii. Lucru care nu s-a mai repetat vreodată, nici măcar – să fim iertați – cu ”Generația de Aur”, pe care o iubim și o apreciem infinit, dar care a fost bătută de Elveția și Suedia (ambele, din păcate, mai nimeni în fotbal), în vreme ce naționala lui Dinu a fost bătută foarte, foarte greu, la limită și numai de Anglia (campioana mondială en-titre) și de Brazilia lui Pele (campioană mondială la doar câteva zile după foarte dificilul 3-2 cu România)! Adică, vorba ‘ceea, despre ce vorbim aici?
Foto: Naționala ROMÂNIEI la GUADALAJARA, în vara de neuitat a lui 1970
Cornel Dinu, așadar, a mai jucat, la 21 de ani, meciul istoric de pe Wembley, din ianuarie 1969, când aproape exact aceeași echipă a Angliei care fusese încoronată campioană mondială, nota bene, pe același stadion, cu 2 ani și ceva în urmă, a făcut egal, 1-1, cu România.
Cornel Dinu a fost desemnat cel mai valoros jucător al României la Guadalajara, în meciurile cu Pele, Tostao, Jairzinho, Gerson, Rivelinho sau cu Banks, Bobby Charlton, Bobby Moore, Hurst, Hunt, Jackie Charlton ori cu cehul Andrej Kvasnak, vicecampion mondial la CM din Chile!
Mai mult. Cornel Dinu a adunat peste 450 de meciuri în Divizia A, toate numai la Dinamo, plus 75 de partide în Naționala României, timp de 13 ani, fiind singurul component al echipei legendare de la Guadalajara 1970, care se mai regăsea și în selecționata anului 1980! Mapa sa profesională (vorba lui Băsescu) e completată de 6 titluri de campion național, două cupe ale României, de trofeele din anii 1970, 1972 și 1974 când a fost desemnat fotbalistul nr.1 al României etc etc etc …
În asemenea condiții, mi-aș permite, cunoscându-l personal, prețuindu-l cu adevărat și admirându-l de peste 50 de ani, să îi transmit, cu același profund respect dintotdeauna, doar 8 cuvinte: NU AI DE CE SĂ TE SCUZI, CORNELE !
Iar dacă totuși ai făcut-o deja, cum am citit în Fanatik, e bine, e foarte bine și așa … chiar dacă știu că băieții aceia, oamenii aceia te-ar fi iertat oricum, așa cum te-au mai iertat și altădată și cum i-ai mai iertat și tu pe ei, poate chiar de mai multe ori … pentru că asta e Viața, e familia voastră, a fotbaliștilor, în care nimeni nu are dreptul să intre, nici cu pantofiori din safire, dar nici cu bocancii plini de noroi, cu atât mai puțin de pe un cont fals de Facebook !
Și, în final, vorbele tale, Cornele, te citez:
Ne știm toți foarte bine! Poate au mai fost astfel de episoade, dar e prima oară când devin publice. Probabil că de aici impactul atât de mare”.
Nu mai contează acum, nu știu ce și cu cine ați vorbit. Eu cred că am lămurit lucrurile atât cât am putut cu toată lumea. Adevărul fiind unul singur ni l-am recunoscut și a rămas între noi, cei care-l înțelegem! Iar celui care a cerut scuze i le-am transmis prin viu grai
Și mai ales, tot de la tine:
Am vrea să fim îngeri, nu suntem, însă, decât oameni. Cu virtuți, dar și păcate
Primul pas spre Mântuire este să (ne) recunoaștem…
1.191 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 1 =