Caută
Close this search box.

Bacalaureat 2020: 59 de elevi, eliminați. 137.340 de candidaţi s-au prezentat la ultima probă

Un număr de 137.340 de candidaţi s-au prezentat joi la ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat – proba la alegere a profilului şi specializării, iar 5.924 de elevi au absentat, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

„Dintre cei 143.323 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea probei scrise la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie), s-au prezentat 137.340 de candidaţi. 5.924 de candidaţi au absentat, dintre aceştia 56 fiind în izolare şi 6 spitalizaţi/în carantină”, precizează sursa citată.

Potrivit MEC, doi candidaţi au avut temperatura peste 37,3 grade Celsius, aceştia urmând a susţine examenul în etapa specială, programată în data de 8 iulie.

Pentru fraudă sau tentativă de fraudă au fost eliminaţi 59 de candidaţi.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, 30 iunie, până în ora 12,00.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16,00 – 19,00, şi pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8,00 – 12,00. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunţate duminică, 5 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri