Lovitura momentului încasată de președintele Klaus Iohannis după ce o sesizare importantă făcută de șeful statului la CCR a fost respinsă miercuri de Curtea Constituțională a României.

Anunț important făcut de CCR miercuri, după ce Curtea Constituţională a României a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru declararea datei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon. Votul a fost 5-4 în CCR.

În 4 iunie 1920, Marile Puteri recunoașteau Unirea Transilvaniei cu România. În Ungaria, Tratatul de la Trianon este considerat de mulți istorici drept o tragedie, în urma căreia acest stat ar fi pierdut 71 la sută din teritoriu.

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, susţinând că o asemenea sferă de reglementare este de esenţa unei simple declaraţii a Parlamentului, a unui anunţ, fără caracter normativ. Administraţia Prezidenţială a transmis că legea este definită ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia, iar conform Curţii Constituţionale, legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală.

Klaus Iohannis a susținut în reclamația la CCR că „scopul legii criticate nu este unul individualizat, precis determinat, întrucât nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat”. „Instrumentul juridic prin intermediul căruia este realizat acest act de declarare a zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este unul eronat, întrucât această declaraţie per se nu poate fi impusă şi/sau realizată printr-o lege, ca act juridic al Parlamentului, ci se poate realiza doar printr-un act de nivel secundar, executiv/administrativ ori poate îmbrăca, eventual, forma unei declaraţii cu caracter politic”, a mai acuzat atunci Klaus Iohannis.

Şeful statului contestă şi articolele ce prevăd arborarea drapelului României în această zi, subliniind că acesta nu se înscrie în norma legală existentă, şi includerea în programele Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune a unor emisiuni sau aspecte de la manifestări.
187 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =