Caută
Close this search box.

VIDEO. Misterul lui Mohammad Murad: cum a ajuns să conteze politic și de ce-l curtează Ludovic Orban, deși a fost atacat pe față de Murad?

De ce a participat premierul Ludovic Orban, joi, la inaugurarea Hotelului Amfiteatru din Olimp al omului de afaceri libanez Mohammad Murad, deși acesta l-a taxat public pentru modul în care gestionează criza COVID-19 pentru hotelieri și patronii de restaurante?

O posibilă explicație vine chiar din rândul liberalilor, în contextul apropierii alegerilor locale. Surse din PNL au declarat pentru G4Media că în sondajele interne ale partidului, Mohammad Murad ar obține în jur de 20-22% din voturile electoratului constănțean dacă acesta ar candida. Afaceristul libanez ar pune astfel probleme serioase candidatului susținut de liberali, Vergil Chițac. Mai mult decât atât, Murad și-a anunțat deja candidatura pentru Primăria Constanța.

Unul dintre motivele prezenței premierului Ludovic Orban la inaugurarea hotelului ar fi încercarea de a-l convinge să renunțe la candidatură, au mai declarat surse liberale pentru G4Media.ro

Totodată, surse din USR consultate de G4Media îi atribuie lui Murad un procent similar. În sondajele USR, afaceristul ar obține în jur de 18% din opțiunile votanților constănțeni, un procent considerabil care ar dezechilibra rezultatele alegerilor locale. Ce nu se știe încă este de la cine ar rupe voturi Mohammad Murad: un investitor privat care, însă, susțin sursele G4Media desfășoară de câțiva ani acțiuni sociale, mai ales în zona seniorilor.

Murad l-a criticat aspru pe Orban, spunându-i, printre altele, că ”nu mai știe să facă nimic, dacă nu mai e premier” și că ”n-a avut în viața lui un angajat, n-a dat un salariu”. Declarațiile au fost făcute de afacerist în contextul în care acesta, în calitate de reprezentant al patronatelor din turism, critica modul în care Guvernul Orban a gestionat criza segmentul Horeca, afectat puternic de pandemia de coronavirus.

Pe data de 26 iunie, Murad a anunțat că va candida pentru primăria Constanței.

„Sunt candidat, dar nu sunt al unui partid, momentan. Dacă se schimbă lucrurile în PNL, s-ar putea să fiu. Voi candida sigur. Momentan sunt independent şi voi anunţa paşii şi proiectele următoare când voi inaugura complexul”, a declarat Murad pentru Adevărul, făcând referire la inaugurarea complexului hotelier din staţiunea Olimp: Amfiteatru-Panoramic-Belvedere.

În acest moment, PNL Constanţa susţine candidatura independentului Vergil Chiţac, cel care în 2016 a pierdut în faţa lui Decebal Făgădău.

Dar cum a ajuns omul de afaceri libanez un posibil personaj politic care poate pune probleme principalilor candidați dacă se înscrie în cursa pentru Primăria Constanța?

Mohammad Murad a devenit cunoscut pentru publicul larg din Constanța după ce, în 2010, a construit primul complex de 4 stele de pe litoralul românesc care asigura servicii all-inclusive: Pheonicia Holiday Resort, la granița dintre Mamaia Nord și Năvodari.

Businessul lui Murad a început însă mult mai devreme, la jumătatea anilor 90:

  • ”Primii pasi i-am făcut în 1996, odată cu preluarea primelor hoteluri de pe litoralul Mării Negre: Hotel Perla și Hotel Majestic. Am primit atunci aripi și am continuat să ne urmăm visul. Acela de a-i oferi turismului românesc locul cuvenit”, a scris Mohammad Murad.

Murad a venit din Liban în România în 1982, pentru a studia Medicina, mai întâi la Iași, apoi în București. Revoluția l-a prins medic la Spitalul ”Colentina” și imediat după schimbarea regimului politic, Murad a început mici afaceri, prima dintre acestea fiind o terasă deschisă în Regie. În 1992 a deschis lanțul de fast-food Springtime, care s-a bucurat rapid de succes la vremea respectivă.

Trei decenii mai târziu, Murad avea să gestioneze peste 10.000 de locuri de cazare în industria hotelieră. Doar în ultimii 3 ani, afaceristul a inaugurat un hotel de 5 stele în Mamaia Nord, în cadrul lanțului Phoenicia, și un Complexul Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din Olimp.  La ambele evenimente au participat oameni politici importanți, inclusiv premierii în funcție.

În iulie 2017, Liviu Dragnea și premierul de la acea vreme Mihai Tudose, împreună cu miniștrii Turismului și Tineretului, participau la inaugurarea unui hotel de 5 stele, care a costat peste 10 milioane de euro, și unde o cameră medie costă 400 de euro/noapte, iar cea mai scumpă ajunge la 1500 euro.

Tudose a fost întrebat de jurnaliști dacă nu consideră că este încălcat codul de conduită al Guvernului pentru că face publicitate, prin prezența sa, unei investiții private. Tudose a negat că ar face publicitate, spunând că a participat la o întâlnire cu operatorii din turism „care a avut loc într-un hotel”.

În iulie 2020, premierul Ludovic Orban a participat, împreună cu ministrul Economiei Virgil Popescu și alți membri importanți din partid, la inaugurarea unui complex turistic care a fost reabilitat de Mohammad Murad cu aproximativ 40 de milioane de euro, în stațiunea Olimp, din sudul litoralului românesc.

Cu o lună în urmă, Murad, în calitate de președinte al Federației Patronatelor din Turism, îl taxa dur pe Orban din cauza măsurilor luate în segmentul Horeca, în contextul crizei COVID-19:

  • „Vă spun informaţii din interiorul Guvernului: premierul şi ministrul Marcel Vela au fost de acord să deschidem. Dar Nelu Tătaru (ministrul Sănătăţii) şi Raed Arafat nu. Şi nimeni nu se pune acum cu medicii. Le place să fie la comandă, dar nu vor câştiga nimic dacă amână deschiderea cu 2 săptămâni, decât dacă se inventează un vaccin între timp. Ludovic Orban, în viaţa lui nu a avut un angajat, nu a dat un salariu. Eu am 10 meserii pe care ştiu să le fac dacă nu mai sunt patron, dar el nu ştie să facă nimic, dacă nu mai e premier”, declara Mohammad Murad, pe data de 11 iunie, citat de Adevărul.ro.

Două săptămâni mai târziu, Murad anunța că va candida la Primăria Constanța:

  • „Sunt candidat, dar nu sunt al unui partid, momentan. Dacă se schimbă lucrurile în PNL, s-ar putea să fiu. Voi candida sigur. Momentan sunt independent şi voi anunţa paşii şi proiectele următoare când voi inaugura complexul”, a declarat Murad citat de Adevărul.ro.

În ultimii ani, notorietatea lui Mohammad Murad a crescut mult, iar afaceristul și-a consolidat o imagine de investitor care oferă locuri de muncă și se implică în activități cu caracter social.

Surse G4Media au explicat că afaceristul libanez a derulat în ultima vreme diferite programe pentru seniori în cadrul cărora aceștia beneficiau de servicii hoteliere în afara sezonului estival. Totodată, Murad s-a implicat în distribuirea de pachete pentru persoane defavorizate la începutul crizei COVID-19.

Murad s-a bucurat de o audiență record în timpul difuzării emisiunii ”Arena Leilor”, de pe PRO TV, în care a fost prezentat drept un investitor atent cu angajații săi și nevoile sau problemele personale ale acestora.

Totuși, afaceristul s-a bucurat de o expunere media semnificativă după ce fostul realizator de emisiuni Rareș Bogdan, actual europarlamentar PNL, i-a alocat spații largi în prime-time la Realitatea TV. Murad era prezentat drept ”un mare patriot român” și un ”candidat de care are nevoie Constanța”.

Mohammad Murad, într-una dintre emisiunile de la Realitatea TV în care era promovat drept un candidat potrivit pentru Primăria Constanța

Deși discuțiile despre candidatura lui Murad la Primăria Constanța au apărut pentru prima dată în urmă cu mai mulți ani, în 2020 pare că afaceristul a ajuns la un potențial electoral consistent, într-un context politic senibil. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, nu se prefigurează un câștigător detașat al alegerilor locale, cum se întâmpla cu fostul primar Radu Mazăre în lipsa unei opoziții reale.

Dimpotrivă, tabloul politic preelectoral arată mai pestriț ca niciodată, atât în tabăra PSD și a stângii, cât și în cea a opoziției. Corina Martin (fosta soție a lui Dumitru Martin, fondatorul firmei de salubrizare Polaris, căreia Radu Mazăre i-a oferit un contract preferențial pe 25 de ani, la un preț exorbitant), Horia Constantinescu (șef OPC, nașul lui Andrei Năstase și apropiat de această zonă a PSD) și Mircea Dobre, fost ministru al Turismului și candidat PRO România, vor ”fura” voturi din electoratul lui Decebal Făgădău, actualul primar al Constanței.

Stelian Ion și Vergil Chițac vor împărți voturile electoratului anti-PSD, după ce USR PLUS și PNL au eșuat în negocierile pentru o candidatură comună la Primăria Constanța. În viitoarea cursă electorală vor fi ”ajutați” de oengistul Sorin Belu, susținut de Verzi, cunoscut pe plan local pentru acțiunile sale civice și de Nicoleta Ploscaru, apropiată de cercurile lui Sorin Strutinsky, dar care va rupe de la ”dreapta” dat fiind discursul anti-PSD, anti-Făgădău, anti-Felix Stroe (actual șef al PSD Constanța), de Anton Antoniadis, șeful comunității elene, și de candidatul PMP care va fi cel mai probabil Claudiu Palaz, fost prefect și actual vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța.

Dacă va intra în cursă, în contextul inflației de candidați pentru Primăria Constanța, cu atât de multe nume sonore pe plan local, Mohammad Murad va pune probleme serioase principalilor trei candidați: Decebal Făgădău, Vergil Chițac și Stelian Ion. Nu este sigur de unde va reuși să rupă voturi și care dintre cei trei candidați va fi cel mai afectat de o posibilă candidatură a lui Murad.

Surse politice consultate de G4Media susțin că, cel mai probabil, Murad va încurca socotelile PNL, pentru că afaceristul este asociat cu Rareș Bogdan, aparițiile la Realitatea TV, post care în aceeași vreme îl promova masiv și pe Vergil Chițac, actualul candidat al liberalilor, dar și pentru că, prin calitatea sa de investitor, este mai apropiat de doctrina liberală.

În plus, discursul lui Murad se îndreaptă împotriva actualei administrații locale, afaceristul intrând în conflict cu fostul primar Radu Mazăre și criticând modul în care actualul primar Decebal Făgădău gestionează activitatea primăriei. Toți acești factori ar explica, spun surse din PNL, de ce premierul Ludovic Orban a trecut cu ușurință peste afirmațiile tăioase ale lui Murad la adresa Guvernului, din urmă cu o lună, și a participat la inaugurarea investiției afaceristului libanez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri