Chirurgia robotică s-a impus în ultimii ani, în pofida adversităților de la început, datorită avantajelor pe care le prezintă, atât pentru chirurg, cât și pentru pacient.

Academician prof. dr. Irinel Popescu, promotorul chirurgiei robotice în Rompania, cel care are la activ peste 1000 de operații robotice realizate cu succes, se alătură echipei Sanador și în acest demers, coordonând echipa de Chirurgie Robotică Digestivă.

Caracterul minim invaziv face ca riscul de infecții să fie scăzut, pierderile de sânge minimizate și cicatricile de dimensiuni reduse. În plus, pacientul se recuperează mai ușor și își poate relua mai repede activitățile cotidiene.

Marele beneficiu ține însă de calitatea vieții: precizia instrumentelor robotice îi ajută pe chirurgi să vizualizeze și să protejeze terminațiile și traiectele nervoase din zona operată, păstrând astfel unele funcții fiziologice importante.

Pretențiile pacientului față de actul chirurgical sunt legate în primul rând de supraviețuire, iar în cancer de rezultatul oncologic. Nu este însă deloc de neglijat și rezultatul funcțional. Bolnavii în ziua de astăzi consideră vindecarea atunci când trăiesc, când cancerul sau boala pentru care au fost operați a fost vindecată, dar și când calitatea vieții lor este aproape de normal și seamănă foarte mult cu cea de dinainte de operație. Aici intervine robotica.

Uneori aceste diferențe funcționale nu sunt foarte ușor sesizabile. În cazul chirurgiei pelvine vorbim de funcția urinară și de funcția sexuală, care sunt întreținute cu ajutorul unor terminații nervoase care ajung la nivelul sferei genitale sau urinare și care, dacă sunt sacrificate în timpul unei intervenții ce nu reușește să le vizualizeze atât de bine, sigur ca sunt serios afectate postoperator”, explică Prof. Dr. Irinel Popescu, Doctor în Științe medicale, Medic primar Chirurgie generală, promotorul Chirurgiei Robotice în România și coordonatorul Echipelor de Chirurgie Robotică Digestivă din cadrul Spitalului Clinic Sanador.

De la o singură operație considerată inițial standard de aur pe cale robotică – prostatectomia radicală, pentru cancer de prostată, acum s-a ajuns la consensul că sunt mai multe operații la care rezultatele robotului sunt superioare tuturor celorlalte tipuri de interventie: cele pe cale deschisa și pe cale laparoscopică. Prof dr. Irinel Popescu explică:

De la an la an indicațiile pentru chirurgie robotică au crescut, iar cifrele vorbesc de la sine. Atacurile asupra roboticii au fost legate de costurile mari, adversarii roboticii spunând că nu sunt contrabalansate de beneficii. După 20 de ani de experiență în chirurgia robotică, avantajele acestei chirurgii sunt de ordin funcțional. Vorbim aici de calitatea vieții.

În chirurgia generală, acest lucru este valabil pentru pelvisul profund – mai ales în cazul cancerelor si leziunilor rectului mijlociu și inferior, în special atunci când vrem să păstrăm sfincterul anal. Aici, pe lângă accesul instrumentelor robotice și versatilitatea lor, vizualizarea perfectă mai ales a nervilor este ajutată intraoperator de diferite metode, precum vizualizarea traiectelor nervoase cu ajutorul unei substanțe ce se numește verde indocianin, așa încât la sfarșit pacientul poate avea maximum de beneficiu funcțional”.

Acest tip de intervenție prezintă avantaje și pentru chirurg. Pe lângă permiterea accesului în zone greu accesibil pentru mâna umana şi imaginea la rezoluţie mare, robotul da Vinci elimină tremurul natural al mâinii chirurgului.

262 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 4 =