S-a scris foarte mult despre regizoarea Elisabeta Bostan, faimoasă pentru distincţiile  importante aduse filmului românesc la categoria, filmul cu, despre şi pentru copii. Cu trei de i pentru toţi copiii lumii. Am propus, doamnei Elisabeta Bostan ca, după mai bine de trei decenii să purtăm, din nou, un dialog, acum, on line, la care să participe de data aceasta şi fiica, Izabela.  În 1989 era o fetiţă ambiţioasă şi foarte dornică să câştige toate medaliile lumii la gimnastică, devenită, în timp, o tânără şi foarte dedicată profesoară de coregrafie. Deschid computerul  şi le invit, să vizionăm împreună câteva secvenţe : „Vine circul, cu-o poveste de demult” cântă cu patos actorul  Octavian Cotescu şi filmul „Saltimbancii” rulează în sala plină ochi cu spectatori. E o adaptare a romanului „Fram ursul Polar” de Cezar Petrescu, povestea care, spre încântarea tuturor este despre curaj, despre vis şi libertatea de a-ţi alege profesia. Pelicula a primit, în ţară premii importante dar am reţinut pentru această prezentare Premiul juriului pentru cel mai bun film despre oameni puternici şi curajoşi în profesiunea lor. Pentru că, această distincţie  pare să fi fost creată, de organizatorii festivalului de la Moscova ca să definească o personalitate fabuloasăElisabeta Bostan care, declară : „Pentru acest film am fost la Polul Nord și am filmat acolo la minus 42 de grade. Vă pot povesti cum e la Polul Nord. Și despre ursul mic pe care eu l-am dresat !

Profesionalism, patos şi inteligenţă creatoare, o combinaţie de  succes  pentru toate echipele adunate “la lucru” sub bagheta magică a regizoarei Elisabeta Bostan cea care, fără îndoială,  conduce cu o mână de fier învelită într-o mănuşă de catifea…  Alintată Zizi de către prieteni sau Mutty cum i se adresează, cu dragoste neţărmurită, Izabela fiica,  Anais şi Araxi, nepoatele. Izabela, gimnasta de la şcoala de sportivi din Deva, devenită profesoară de dans şi coregrafie la UNATC „I.L.Caragiale” şi nepoatele, tinere aflate la început de drum  în viaţă.

Nu poţi să nu o admiri pe regizoarea Elisabeta Bostan, impunătoare, puternică, frumoasă, o apariţie de vedetă internaţională, preţuită de breaslă cu apelativul Regina iar, prin pana cineastului Laurenţiu Damian  devenită, la rându-i, personaj principal al căţii Elisabeta Bostan sau, unde eşti copilărie?”. Titlul ales de autor îmi dă ghes să răspund, eu, întrebării, : în ţinutul lui Creangă, la el, în ospeţie”, preluând cuvintele doamnei Bostan din anul 1988 când a povestit în paginile revistei „Cinema” despre filmul „Amintiri din copilărie”, prezentat ca un model de operã cinematograficã într-un manual de şcoalã japonez şi care, rămâne mărturie a unui talent deosebit în filmografia regizoarei alături de seria „Năicilor”, apoi a „Veronicilor”, trecând prin „Amintiri din copilărie”, „Tinereţe fără bătrâneţe” şi până la „Mama” sau la „Fram, ursul polar”. Neuitând că, filmul pentru copii descoperã şi restabileşte punţile de legătură între vârste, între generaţii, îi incită pe cei maturi să descopere cât mai multe taine din universul celor mici.

„Parcã voiai sã mã întrebi cum am reuşit în Caragiale? Aparent simplu, respectând litera, dar şi spiritul textului, încercând nu să mă inspir din, ci să transcriu cinematografic un mare autor. E mare păcat să strici un text apelând la formula: „m-am inspirat din…”şi, dacã am adăugat vreodată ceva la un text, ei bine, m-am frământat de o sută de ori, m-am perpelit de o mie de ori, până m-am hotărât la o modificare mică, mică…”

Această mărturisire a maestrului Jean Georgescu  îmi revine în minte şi acum când, de data aceasta on-line, în vara anului 2020 al teribilei pandemii care a încorsetat Planeta cu cercul de fier al distanţării, încerc să port un dialog cu studenta de odinioară a maestrului Jean Georgescu, regizoarea de azi, Elisabeta Bostan. Să vorbim despre experienţa de succes pe platourile de filmare, dar şi despre prezent care îi aduce, în continuare premii importante, recunoaşterea talentului şi a dăruirii pentru cea de-a şaptea artă. În cinematografie, Elisabeta Bostan este creatoarea de „bucurii şi visuri frumoase” pentru toţi copiii lumii. Îmi mărturiseşte că, ori de câte ori discută la telefon cu fostul ei student, cineastul Laurenţiu Damian, Preşedintele Uniunii Cineaştilor, UCIN, zâmbeşte, auzindu-i peroraţia patetică, findcă Laurenţiu, locvace dar şi vanitos ca orice creator, se înclină cu respect în faţa profesoarei lui de regie, îşi mărturiseşte  bucuria, văzând că timpul nu a trecut în uitare creaţia doamnei Bostan, ci a pus-o spre păstrare în inimia şi sufletul spectatorilor, odinioară copii, acum părinţi şi bunici emoţionaţi de farmecul discret al filmelor de colecţie semnate Elisabeta Bostan. Filme care, distribuite şi redistribuite de posturile de televiziune sunt prezente în programul festivalurilor de profil şi atrag spectatorii caravanei cinematografice.

Aş fi curioasă să aflu ce gânduri de viitor are deşi, mintea mea e „setată” pe ideea că  viaţa şi creaţia doamnei Bostan s-au împletit chiar de la debut, întâmplat în 1958,  cu prezentul continuu. O femeie de carieră ar titra azi, ziarele. Şi, ce carieră ! Personal, aş fi onorată să primesc o  confesiune, venită din partea unei moldovence născută de 1 martie la  Buhuşi care a întors ornicul cu un secol în urmă ca să povestească, în filmele ei, după cum spunea Călinescu copilăria copilului universal. Dar care a ştiut să descifreze şi problemele din cuplu, filmul Promisiuni e un pariu câştigat cu o temă extrem de sensibilă sau Telefonul  un scenariu rămas până în 1991 în sertar…Pare că  lucrurile au mers şnur, dar câtă lume cunoaşte  efortul supraomenesc, răbdarea, elocinţa şi diplomaţia desfăşurate ani şi ani în lupta pentru aprobarea scenariilor, a devizului filmelor, a cheltuielilor finale care veneau, mereu, exasperant, târziu, într-un final… Simt  gustul unei lacrimi în vocea melodioasă care a păstrat inflexiuni tinereşti când îmi mărturiseşte „Între  premiera filmului „Mama” un succes  extraordinar cu încasări  importante şi aprobările pentru intrarea în producţie a lui Fram ursul polar au trecut patru ani, timp în care, am urcat de nenumarate ori scările până la etajul 7 al Casei Scânteii, acum Casa Presa Liberă, ca să văd ce se întâmplă cu aprobarea de intrare în producţie! ”Am rugat-o să formuleze câteva sfaturi adresate tinerilor truditori în arta cinematografică ca, la rândul meu, să transcriu  pentru cititori gândurile unei cineaste care se bucură de proiecte dar şi de viaţa de familie, să aflu dorinţele încă neîmplinite ale femeii frumoase şi autoritare care poartă acelaşi prenume ca suverana Angliei, să mă adresez, cu respect Înălţimea Voastră, Regina filmului românesc, aveţí cuvântul ! Am fost surprinsă să o simt emoţionată, stânjenită de comparaţia de nume aristocratic şi, ca rezultat al insistenţelor mele am primit o invitaţie, acasă în sufragerie la o cafea, cu promisiunea unui album uriaş plin cu fotografii, la dispoziţie ! Se spune:  „Fii atent ce-ţi doreşti în viaţă, s-ar putea să obţii!”

În anul 2000 ( de 1 decembrie)  doamna Elisabeta Bostan a primit Ordinul naţional Serviciul credincios în grad de Ofiţer pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii”, de Ziua Națională a României; În 2007: Premiul Academiei RomâneAristizza Romanescu”; În 2009: Premiul Gopo pentru întreaga activitate.

La dialogul nostru virtual a fost invitată să participe Izabela, fiica aleasă să fie Campioana din filmul cu acelaşi titlu dar şi trofeul mamei Elisabeta Bostan, Mutty din viaţa reală. Izabela care desluşeşte limbajul dansului, graţia baletului, ştiinţa dansului alături de tinerele promoţii de artişti ai Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L Caragiale”. Întrebarea pe care i-o adresez se leagă şi de cartea ei, teza de doctorat intitulată Filmul muzical american între strălucire şi profunzime”.

– Izabela Bostan, se afirmă tot mai des că ori de câte ori îți antrenezi creierul, privind spectacole de balet sau, ascultând muzică creezi „o zestre” de efecte pozitive pentru tot parcursul vieții. Dansul, pictura, muzica nu sunt doar entertainment, ci un lucru esențial pentru a ne construi aptitudinile. Aştept  un punct de vedere al doamnei lector univ. dr. la UNATC „I.L. Caragiale”, absolventă din 2000 a Facultăţii de Coregrafie care, de două decenii pregăteşte artişti pentru scena teatrului, platoul de filmare, emisiuni de televiziune în direct. Cum a venit baletul să înlocuiască în viaţa gimnastica sportivă iar dansul să devină „provocarea unei cariere” artistice…

– Sunt coregraf şi predau această disciplină la secţia Actorie, Mişcarea scenică-Dans a UNATC „IL Caragiale”. Sunt şi regizor, am un producător faimos, pe Mutty. Până în acest moment, am realizat în coregie cu Florin Kervokian câteva filme, le voi menţiona aici, titlurile aduc şi informaţii despre conţinut. Sau, cel puţin aşa ne-am dorit ! „Armenopolis, suflet armenesc”, film selecţionat la ARPA Film Festival, Hollywood, „Hagigadar, regăsirea speranţei”, „ Noravank între legendă şi realitate”, „Recunoaşte 1915” (despre genocidul armenesc, 100 de ani). Sunt documentare artistice, din categoria metraj mediu şi lung metraj.

– Ştiu că ai realizat ca regizor unic un lung metraj, despre ce e vorba ?

– O reconsituire a unor obiceiuri străbune într-o zonă de o frumuseţe specială. Am intitulat filmul   Ajunul sărbătorilor în Lereşti”.

– Întrebarea „la zi” sună aşa : ce se găseşte pe agenda ta de lucru? Priorităţi, proiecte rămase în aşteptare…

Anais și Araxi Chevorchian

– Sincer? Sunt  o fire superstiţioasă. Pe scurt ar fi : filme, cărţi şi coregrafia pentru două spectacole. Fireşte, odată cu venirea toamnei voi continua şi lucrul cu studenţii. Eu antrenez studenţii şi îi învăţ câte ceva din lumea dansului. Să gândească, să conştientizeze şi să-şi (re)descopere abilităţile/ calităţile prin DANS. Uneori, ajungem şi la pshianaliză prin dans.

În plan personal, îmi doresc să-mi văd fetele la facultate! Amândouă s-au arătat pasionate de domeniul artei, Araxi a publicat o carte de eseuri „  Persoana mea la 15 ani”, a luat Marele Premiu la Festivalul de fotografie şi film pentru liceeni Medimage art Festival, distincţie care i-a fost acordată la două ediţii în 2018 şi 2019, iar acum filmul ei  La noi, în Bucovina este în preselecţia Festivalului de la Londra The Lift-Off Sessions 2020. La Concursul de fotografie „Bucureştiul prin ochii tinerilor” a primit Marele Premiu dar şi Premiul 1. Anais la Festivalul de fotografie şi film pentru liceeni Medimage art Festival, ediţia din 2018  a primit  Premiu pentru filmul Toamna dar şi Premiul pentru montaj.  Viitorul le aparţine, ne sfătuim mereu dar cea care  le-a vegheat şi îndrumat permanent a fost şi este mama, regizoarea Elisabeta Bostan.

Aş încheia dialogul cu vorbele doamnei Bostan :”Talentul nu se moşteneşte, nu se învaţă la şcoală sau la facultate, îl primeşti în dar de la Dumnezeu. Important este să ştii să-l foloseşti”.

2.564 Vizualizări

1 COMENTARIU

  1. Felicitări pentru articol. Dar Doamna Elisabeta Bostan a mai regizat un film film documentar de mare frumusețe: „Nunta în Oaș”, o izbândă excepțională a genului. Mireasa din film mai trăiește, o frumusețe desăvârșită, și-i păstrează o amintire proaspătă doamnei Zizi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 4 =