Am venit la Bucureşti cu gândul să pictez şi m-a înzestrat, la plecare, mama cu o traistă doldora! Înghesuise acolo toată copilăria mea extraodinară petrecută la ţară, lângă Fălticeni, mănunchiul de amintiri pe care le adunasem, colindând pădurile şi, desenând necontenit pe foi de caiet sau glaspapir, pe şerveţele, pe pânză. Aveam  doisprezece ani când am plecat. M-au întrebat dacă am talent, dacă mă cosider coborât cu hârzobul din cer şi am răspuns standard: Cât mi-a dat mama de acasă, atâta am! Am venit pe lume să mă fac Pictor, nu grafician  sau restaurator!

Ștefan cel Mare                                         Olena fiica lui Ștefan cel Mare

Nu s-a desprins niciodată de locul de baştină, care se întinde, pe hartă de la Antileşti  până la Suceava, cu un popas la Iaşi şi, continuă în toată Bucovina. Un moldovean de-al nostru trăitor la Bucureşti, îl gratulează cu fină ironie, artiştii, prietenii, rudele, toţi cei care îl cheamă, mereu, să se întoarcă acasă! Le-a ascultat rugămintea, deschizând recent o expoziţie inedită, realizată special pentru Cetatea de Scaun a Sucevei. Îl leagă fire nevăzute dar trainice de Suceava, de Şcoala de artă plastică, îmi mărturiseşte că a fost de-a dreptul emoţionat să vadă cetatea restaurată, să colinde, din nou, după 45 de ani prin locurile pe unde culegea flori şi ierburi aromate, apoi, râzând sonor, spune că a primit “un 10”, neaşteptată recompensă pentru ierbarul făcut după ce „umblase creanga” zile în şir! Ani de bucurii, mărturiseşte, zâmbind şugubăţ: ”atunci nu credeam că voi ajunge să ilustrez Cetatea din Vis cum o numeam eu, pe când eram la şcoală la Suceava ! Câte peripeţii, am rămas repetent din cauza limbii ruse şi am plecat mânios dar încrezător la Iaşi, ca să ajung student la Arte în  Bucureşti”.

–  Cum a apărut, în planurile artistului Mihail Gavril, ideea de a picta chipurile păstrate de secole de frescele votive ale lăcaşurilor de cult moldave?

Exista mai demult…sămânţa dar îmi trebuia timp, mult timp pentru documentare, pur şi simplu de stat în casă, pe un scaun, la birou! A venit pandemia, cam de la începutul lui martie m-am trezit legat de casă sau de scaun cum vreţi să-i spuneţi şi am început lucrul. Am isprăvit, abia luna trecută!

Măiestrii Moldave Domni şi Domniţe din Moldova Medievală se intitulează expoziţia care rămâne deschisă până pe 21 septembrie 2020. În fiecare zi vin să vadă  cetatea şi expoziţia cam o mie de persoane după cum anunţă cei de la Muzeul Naţional al Bucovinei, îl bucură afluenţa de public ,, mesajul e mai direct şi mai clar ca altădată, mai uşor de înţeles,  eu am lucrări de altă factură, acum dialogul meu, cu vizitatorii, e mai simplu, precizează, nu fără o notă de uşoară maliţie în glas, Pictorul. Cu Majuscule deplin meritate. Mai mult ca niciodată, picturile expuse sunt expresia infinitei sale nostalgii de care viaţa lui refuză să se desprindă, de teamă să nu-i trădeze adevărul şi puritatea copilăriei păstrată, intactă în potirul inimii. Colegul de breaslă, genialul Brâncuşi obişnuia să le spună vizitatorilor atelierului din strada Impasse Rosin, din vecinătatea Centrului Pompidou: “când nu mai suntem copii, am murit demult”.

 

Sunetul clopotelor moldave

– Am mers în bisericile noastre şi am privit chipurile neasemuit de expresive ale domniţelor care au stat în dreapta dar, cu modestie, iubire şi smerenie în umbra falnicilor bărbaţi care au condus destinele Moldovei. O combinaţie de grafică acuarelă şi pastel/carton, tehnică folosită să redau chipurile lui Ştefan Cel Mare, ale Anei Neacşa şi Alexandru cel Bun, Maria de Mangop, pentru Olena una din fiicele lui Ştefan cel Mare sau cuplul Voichiţa şi Ştefan cel Mare şi, iarăşi, grafică acryl şi culori de apă /carton, toate tehnicile la un loc, pentru Elena Ecaterina Rareş, sau Ruxandra şi Alexandru Lăpuşneanu, Elisabeta şi Ieremia Movilă, Tudosca şi Vasile Lupu, Ecaterina Cercheza şi Vasile Lupu. Domnii şi domniţele lor poartă pe braţe, după obiceiul vremii, silueta mănăstirilor ctitorite, m-am străduit să recompun atmosfera medievală, copiind fragmente din biblie cu grafia şi alfabetul chirilic sau să adaug, modele de sigilii domneşti din epocă.

Coloane de lumină

Printre chipurile atâtor înaintaşi de seamă care au scris istoria neamului nostru, pictorul a strecurat în tablouri o parte din crezul de artist creştin ortodox, profund ataşat religiei, bisericii noastre. A pictat numeroase, solemne Coloane de lumină, descifrând motive din vitralii, apoi clopote, crucifixuri, icoane de sfinţi, scene biblice, stâlpi şi pridvoare! Iată de ce, nu vă fie cu mirare, Mihail Gavril a pictat, asemeni maeştrilor italieni o bisericuţă întreagă! S-a dus în Normandia franceză şi a îngheţat, la propriu, cocoţat pe schele luni intregi pentru a oferi creştinilor ortodocşi, rătăciţi pe drumurile Europei, locul lor de închinăciune şi reculegere. Le-a redat o parte din sufletul românesc de acasă. Clopote, fragmente de iconostase, ogive luminate palid, coloane de lumină dăltuite în albastru, culoarea cerească prin excelenţă, sugerând infinitul, zborul gândului, aspiraţia spre infinit…Albastrul este, culoarea care se regăseşte mereu în pânzele lui, autorul nu o părăseşte niciodată! Mihail Gavril a ilustrat grafic o carte de aforisme, cred că i se potriveşte unul dintre ele arta de a trăi frumos este cea mai mare realizare a omenirii”. Şi, prin opera lui care interpretează lumea cu o profunzime spirituală rară suntem ajutaţi să trăim frumos. I-aş privi pânzele într-o contemplare fără răgaz,acompaniate sonor de coruri îngereşti, atingând hotarul dintre văzut şi nevăzut. Aş vrea să închei dialogul nostru amical, purtat într-o zi caniculară de vară, redându-i vorbele: ” Ursitoarele, ziceaţi că au fost darnice cu mine? Dărnicie să se numească experienţa pe care o trăim de câteva luni încoace? Ne-am dus la culcare în în primăvara secolului XXl şi ne-am trezit în altă lume, îmi amintesc titlul expoziţei mele de acum un deceniu care s-a intitulat „Quo vadis?” Atunci, m-a vizitat pictorul Emil Ciocoiu, i s-a părut interesant dar ciudat titlul ales de mine… Emil Ciocoiu, rămasese să  colaborăm la un proiect în toamna aceasta. A plecat spre stele, grăbit, mult prea grăbit. Voi încerca să răspund singur la întrebare, quo vadis? Pandemie, omenire, artă, artişti, contemporaneitate, quo vadis?

 

2.346 Vizualizări

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 9 =