Cunoscutul magnat de presă și profesor universitar la ASE, Dan Voiculescu, patronul trustului de presă care deține Antena 3 și Antena 1, s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justin Patriarhul” din București. Informația – dată în premieră absolută de cei de la Capital – a fost, ulterior, confirmată de cunoscutul om de afacer. Între timp, s-au afișat rezultatele examenului de Teologie Dogmatică, pe care „dom profesor” a trebuit să-l susțină ca să devină student.

Conform datelor consultate de Capital, Dan Voiculescu, „dom’ profesor”, așa cum i se mai spune, a intrat la secția de Asistență Socială a Facultății de Teologie Ortodoxă din București, pe locurile cu taxă. La examenul de Teologie Dogmatică, patronul Antenelor a obținut nota 6,71.

Trebuie remarcat faptul că s-a intrat pe locurile de la „buget” cu note mai mici decât cea a lui Voiculescu, însă omul de afaceri a intrat automat la taxă pentru că este la a doua facultate.

Ultima notă pentru un loc la buget a fost 6,15.

„În consecință, cu foarte puțin timp înainte de împlini 74 de ani, hotărât să asum nemijlocit, în propria viață, cele 3 valori fundamentale (Creativitate, Compasiune, Spiritualitate) și am decis să urmez cursurile Facultății de Teologie, specializarea Asistență Socială,” și-a anunțat Dan Voiculescu decizia de a se înscrie la Facultatea de Teologie.

Motivele pentru care omul de afaceri a dat la Teologie au fost descrise tot pe blog:

„1. Convingerile personale nu se ascund! Presiunea unor cutume și inerții sociale nu trebuie să îngrădească nimanui curiozitatea și creativitatea.

2. Indiferent de vârstă, fiecare persoană are dreptul să-și continue educația, să-și dezvolte competențele, să contribuie, prin propria evoluție, la progresul societății din care face parte.

Evident, după ce am parcurs, în urmă cu foarte mulți ani, întreg traseul universitar, de la student, la profesor în cadrul Academiei de Studii Economice, puteam să optez acum pentru o formulă de studii postuniversitare.

Dar pentru că nu diplomele, ci informația mă interesează, am hotărât să nu pierd nimic din ce aș putea învăța și să încep de la zero. Nu e prima data.

N.B. O veste bună și pentru “prietenii” deranjați de-a lungul timpului de formula “dom` profesor”, cu care mai sunt apelat: pot să se consoleze acum și cu un “băi, studentule!”, strecurat printre invectivele în care își trădează frustrarea sau lipsa de educație,” a scris Voiculescu.

92 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 6 =