Caută
Close this search box.

Prima urgenţă a conducerii PSD este excluderea parlamentarilor care au lipsit

psd

Social democrații se reunesc într-o ședință convocată de președintele Marcel Ciolacu, la o zi după eșecul în Parlament al moțiunii de cenzură. Potrivit surselor din partid, în cadrul ședinței vor fi analizate motivele pentru care PSD nu a reușit demiterea Guvernului, deși Ciolacu anunța cu câteva săptămâni în urmă că se bazează pe 250 de voturi. De asemenea, va fi discutată și situația parlamentarilor care au absentat luni.

Ședința Comitetului Politic Național a fost convocată pentru ora 17:00, la sediul PSD din Kiseleff.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, după eșecul moțiunii de cenzură, care nici măcar nu a mai fost supusă la vot, că va propune excluderea din partid a celor cinci parlamentari care au lipsit. Este vorba despre Carmen Dan, Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Dan Ciocan și Roxana Pațurcă, explică Digi24.

Carmen Dan și Adrian Todor susțin că au fost în izolare, după ce au avut contact cu persoane infectate cu coronavirus, în timp ce deputatul Cătălin Rădulescu susține că a avut probleme de sănătate și nu a putut participa la ședința din Parlament.

„Care colegi? Cei trei îmbolnăviți? Domnul Todor, domnul Rădulescu și doamna Carmen Dan. Dacă tot forțăm așa lucrurile, am să propun Comitetului Politic Național excluderea celor trei. Nu e niciunul bolnav”, a declarat Marcel Ciolacu.

Deputatul Dan Ciocan a fost deja exclus de organizația municipală PSD Caracal. Deputatul ar fi în conflict cu secretarul general al partidului, Paul Stănescu, de care a fost apropiat în trecut, când a prins loc pe listele PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri