Caută
Close this search box.

Rusul care se credea Iisus a fost arestat, după 30 de ani, de FSB

Gurul unei secte din Siberia, Vissarion, care conducea de trei decenii destinele a mii de adepţi ce vedeau în el reîncarnarea lui Iisus Christos, a fost arestat marţi de forţele speciale ruse, transmite AFP.

Fondată în 1991 de Vissarion, pe numele adevărat Serghei Torop, fost angajat al Ministerului de Interne, secta ‘Biserica Ultimului Testament’ s-a instalat într-o aşezare construită în pădure de adepţii săi, în districtul Kurgan din regiunea siberiană Krasnoiarsk.

‘Vissarion’ şi doi dintre apropiaţii lui, Vadim Redkin şi Vladimir Vedernikov, au fost arestaţi marţi, a anunţat Comitetul de anchetă rus, după o operaţiune comună a FSB (Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB) şi Ministerului de Interne.

Cei trei sunt acuzaţi că s-au folosit de sectă pentru a extorca sume de bani de la discipolii lor şi că au exercitat asupra acestora ‘violenţe psihologice’, provocându-le ‘daune grave sănătăţii’.

Într-o înregistrare video difuzată de autorităţi, suspecţii sunt conduşi, încadraţi de bărbaţi cu cagule şi uniforme de camuflaj, la bordul unui elicopter, potrivit Agerpres.

‘Vissarion şi-a strâns miile de adepţi într-o zonă izolată din Siberia pentru a crea un fel de Arcă a lui Noe, care să salveze omenirea de un cataclism pe care omul este pe cale să-l provoace.

„Biserica Ultimului Testament” nu trăia însă complet ruptă de lume, primind în mod regulat vizite ale presei.

Vissarion îşi crease o anumită notorietate în Rusia, iar unii dintre adepţii săi veneau din Europa Occidentală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri