Caută
Close this search box.

VIDEO Bogdan Stanoevici: „Primăria Capitalei este condusă dintr-o sufragerie din Voluntari”

Bogdan Stanoevici

Bogdan Stanoevici, candidat la Primăria Generală a municipiului Bucureşti, a lansat o serie de atacuri dure la adresa Gabrielei Firea, cu ocazia inaugurării Pasajului Ciurel.

„Oare noi suntem nişte idioţi? Oare noi suntem atât de proşti încât să fim minţiţi şi manipulaţi pe faţă de această persoană care încă mai conduce Primăria? Nu am ceva cu ea, că nu am ce să mai am cu ea. Nu mai am nicio pretenţie, că am avut într-o vreme.

Chiar am susţinut-o, până când am văzut că nu se poate. Nu e genul de om cu care poţi discuta. E genul de om care nu acceptă să o contrazici. Nu acceptă să spui altceva decât ceea ce crede ea. De multe ori crede greşit sau lucrează în funcţie de nişte interese. Asta e foarte clar. Ştim cu toţii că Primăria Capitalei este condusă dintr-o sufragerie din Voluntari”, a spus Stanoevici, într-un live, pe pagina sa de Facebook, informează Ziare.com.

Stanoevici afirmă că Pasajul Ciurel „nu este altceva decât un pod peste Dâmboviţa” şi susţine că primarul general încearcă să-i mintă pe bucureşteni.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, l-a numit pe Bogdan Stanoevici în funcţia de director general interimar al Circului Globus din Bucureşti, în februarie 2017.

Câteva luni mai târziu, a fost inaugurat un monument statuar, care îl are în centru pe Prinţul Rainier al III-lea de Monaco, părintele Festivalului Internaţional de Circ de la Monte Carlo. La inaugurare a participat şi Gabriela Firea.

Stanoevici a rostit în cadrul evenimentulul următoarea frază: „Prezenţa dumneavoastră aici, doamnă primar general, ne dovedeşte o dată-n plus că circul românesc nu are numai un trecut şi un prezent, ci şi un foarte frumos viitor”, după cum a relatat Recorder.

Pe 25 ianuarie, Bogdan Stanoevici a anuntat ca va candida din partea partidului ADER, pentru scaunul de primar general al Bucurestiului. În 2019, acesta a candidat si la alegerile prezidentiale.

Ladoar nouă zile după ce şi-a anunţat candidatura, Bogdan Stanoevici a fost demis de Gabriela Firea, şefă şi contracandidata sa, din funcţia de director al Circului Metropolitan.

Primăria Capitalei a anunţat atunci, printr-un comunicat de presă, ca măsura a fost luată în urma unor verificări ale Corpului de Control al primarului Gabriela Firea, din care rezultă „un management defectuos la nivelul instituţiei conduse de Bogdan Stanoevici, atât în calitate de angajator, cât şi în calitate de ordonator terţiar de credite”.

Conform raportului, „în decursul anilor 2017 – 2018, au fost achiziţionate trei producţii artistice din străinătate, în valoare totală de 595.000 euro, care au adus încasări totale de doar 52.000 euro, deşi managerul are ca atribuţie principală urmărirea modului de realizare a veniturilor proprii programate şi găsirea de soluţii pentru creşterea acestora”.

Din analiza modului în care au fost încheiate aceste contracte s-au constatat mai multe probleme:
– nu a fost prezentată modalitatea prin care s-a ajuns să fie ales producătorul extern;
– contractele externe sunt semnate doar de managerul instituţiei şi nu prezintă viză de control financiar preventiv propriu şi nici viză de legalitate juridică.

Primăria Capitalei mai spune că, deşi existau posturi vacanţe în organigramă Circului Metropolitan Bucureşti, managerul a preferat să lucreze pe contracte de colaborare: la nivelul anului 2018 au fost încheiate „contracte de colaborare, atât cu colaboratorii externi cât şi cu proprii angajaţi: 1.138 contracte de colaborare încheiate în baza Legii nr. 8/1996 şi în baza Codului Civil pentru care s-a achitat suma de 5.786.668 lei, la un nivel al veniturilor nete încasate de numai 3.032.612 lei”.

„În concluzie, s-a constatat o folosire ineficientă şi neeficace a fondurilor publice fără a exista o corelaţie cu respectarea principiilor necesităţii, oportunităţii, legalităţii şi regularităţii, conform legii”, mai spune Primăria Capitalei.

Instituţia tine să sublinieze că misiunea Corpului de Control al primarului general, începută în luna noiembrie a anului trecut, „nu are implicaţii politice” şi nu are nicio legătură cu candidatura lui Bogdan Stanoevici la alegerile prezidenţiale sau/şi locale, „aceste acţiuni desfăşurându-se constant, la toate instituţiile din subordinea Primăriei Capitalei, conform legii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri