Caută
Close this search box.

Actrița Magda Catone, propunerea PNL pentru funcția de viceprimar al Sectorului 2

Actrița Magda Catone și Adrian Costache sunt propunerea PNL pentru cele două posturi de viceprimar al Sectorului 2. Anunțul a fost făcut de Violeta Alexandru, președintele PNL București și ministru al Muncii, luni, pe Facebook.

Magda Catone, propunerea PNL pentru funcția de viceprimar al Sectorului 2

Celebra actriță Magda Catone s-a alăturat echipei PNL Sector 2 în luna august. Artista a candidat, prima pe listă, pentru o funcție de consilier local.

Violeta Alexandru a prezentat propunerile PNL pentru toate primăriile din București:

Viceprimar General PNL – Stelian Bujduveanu

Viceprimar Sector 1 PNL – Ramona Porumb

Viceprimari Sector 2 PNL – Magda Catone și Adrian Costache

Viceprimar Sector 3 PNL – Alexandru Oancea

Viceprimar Sector 4 PNL – Robert Florea

Viceprimari Sector 6 – ambele nominalizări, conform protocolului, sunt de la USR – PLUS.

”Contăm pe sprijinul PMP pentru proiectele inițiate spre binele bucureștenilor. Suntem în consultare cu PMP, o consultare bazată pe principii de corectitudine. Este un nou început în colaborarea PNL – PMP în Capitală și nu ascund că sunt foarte atentă la modul în care ne respectăm reciproc. Așadar, Dreapta s-a unit nu doar pentru câștigarea alegerilor ci pentru a face treabă mai departe. Ceea ce cred că este cel mai important pentru oameni. Ne-am unim forțele în fața unui PSD care nici nu renunță nici nu lasă Capitala și sectoarele să plece pe un drum civilizat, al dezvoltării, al modernizării”, a mai scris Violeta Alexandru.

Magda Catone: Pentru o viață mai bună este necesar să te implici în viața politică

“Renumita actriță a Teatrului Național din București, Magdalena – Magda Catone, a înțeles că pentru o viață mai bună este necesar să te implici în viața politică a comunității Sectorului 2”, scriu liberalii de la sectorul 2 pe rețeaua de socializare amintită.

Cariera actriței Magda Catone
Magda Catone a absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1982, la clasa profesorului Amza Pellea și a debutat în anul 1981, când încă era în facultate, cu pelicula lui Lucian Pintilie, „De ce trag clopotele Mitică?”.

Deși a jucat în numeroase filme de lung metraj, a participat la foarte multe show-uri de televiziune, a apărut și în telenovele, niciodată nu a renunțat la cariera ei teatrală.

Magda Catone „este deținătoare a premiului de interpretare feminină la Festivalul de teatru din Brașov, 1983, și a premiului special al juriului la Festivalul de teatru pentru tineret, Costinești, 1984”, se mai arată în postarea liberalilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri