Curtea Constituțională a României a decis să dezbată cele două sesizări, ale PNL și USR, referitoare la numirea lui Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ în data de 4 noiembrie.

CCR a stabilit, joi, data de 4 noiembrie, pentru a dezbate sesizarea formulată de USR și cea formulată de PNL referitoare la Hotărârea Parlamentului nr.29 /2020 privind numirea lui Florin Iordache în funcția de președinte al Consiliului Legislativ.

La aceeași dată se va dezbate și sesizarea USR referitoare la Hotărârea Parlamentului nr.30 /2020 privind numirea lui George Edward Dircă în funcția de președinte al Secției de evidență oficială a legislației și documentare a Consiliului Legislativ.

PNL și USR au depus, separat, la CCR sesizarea privind numirea lui Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ.

În sesizarea semnată de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, se arată că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii.

Liberalii precizează că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Astfel, aceştia afirmă că, în contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege – 234 de voturi, pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ.

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a anunţat joi că Grupul parlamentar USR a sesizat separat de PNL Curtea Constituţională pentru invalidarea numirilor făcute marţi de Parlament la Consiliul legislativ.

166 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 6 =