Caută
Close this search box.

Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, condamnată definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru şpagă

carmen dorobăţ

Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care era acuzați că a primit mită de la 124 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Iași, pentru a-i promova la examene.

Decizia aparține judecătorilor Curții de Apel Iași și este definitivă. Medicul a reacționat, precizând că a luat act cu tristețe de decizia instanței.

„Am luat act de decizia Justiției, sigur, cu tristețe. Cu aceeași sinceritate voi sta la dispoziția pacienților că și până acum, cu aceeași implicare, în momentele acestea de pandemie”, a declarat medicul Carmen Dorobat, managerul spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Ea nu a precizat dacă va mai rămâne la conducerea Spitalului, potrivit Ziare.com. Medicul ieșean a primit și interdicția de a fi cadru didactic pentru 5 ani și va avea un termen de supraveghere de 4 ani, potrivit sentinței consultate de Ziarul de Iași.

Condamnat a fost și soțul ei, Gheorghe Dorobăţ, care a primit 2 ani și 3 luni, precum și alte interdicții, printre care să ocupe funcții publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri