Caută
Close this search box.

Ion Cristoiu lansează un val de conspiraţii cu statul paralel, despre alegerile din Statele Unite

ion cristoiu

Editorialele lui Ion Cristoiu sunt pline de concepţii şi convingeri conspirativiste, de afirmaţii fără acoperire şi de consideraţii unilaterale, la care se potrivesc patru cuvinte: „Ţi se sparie gândul”.

Cristoiu face o încercare disperată de a integra într-o teorie unificatoare deopotrivă doctrinele lansate în România, precum cea a aşa-zisului „binom DNA-SRI”, ori cea a aşa-zisului „stat paralel”, cu o interpretarea pe potrivă a actualităţii politice din SUA.

Mai jos, pe scurt, ce susţine Ion Cristoiu:

La ora actuală asistăm la scenariul Mircea Geoană-Traian Băsescu, când au venit voturile din străinătate. Acum se întâmplă lucrul următor: numărarea voturilor primite prin corespondenţă sau timpurii va duce la o creştere a numărului de voturi în favoarea lui Biden.

Măreaţa presă americană, care era model printre noi, a fost de o sută de ori mai tendenţioasă decât orice site din România. Nu am mai întâlnit aşa ceva. Şi Trump a provocat presa, presa a devenit imediat orgolioasă, şpi, cel puţin CNN, ajunsese să semene cu OTV.

Şi dacă Joe Biden ar avea deja 1000 de electori, iar Donald Trump ar avea doar unul, Joe Biden nu se poate proclama învingător până nu se încheie numărătoarea.

Din punctul de vedere al democraţiei americane, Donald Trump, în calitatea de cetăţean, are dreptul să se adreseze Justiţiei cu o plângere privind fraudarea. N-are nici o probă? Păi cine a stabilit asta? Presa americană? Presa americană nu e Justiţia americană.

Americana susţinut până acum că mânăriile sunt tipice statelor bananiere. De aceea, America a intervenit în ţările de Est, inclusiv în România, când s-a părut că procedurile în materie de alegeri nu sunt respectate până la nivel de virgulă. Unde e respectarea riguroasă a procedurilor cerută de SUA?

Pe vremea când Binomul SRI-DNA, la indicaţiile exprese de la Cotroceni, declanşase în România Teroarea Cătuşelor (a se vedea sinistrul an 2015), românii au văzut în venirea lui Donald Trump la Casa Albă şansa ca România să scape de cancerul Statului Paralel.

În ţara noastră, Donald Trump a fost un brav susţinător al Statului Paralel. Mai întâi prin binecuvântarea sistematică a celui care comandă Statul Paralel, Klaus Iohannis. Apoi prin trimiterea în România a unui ambasador de teapa lui Adrian Zuckerman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri