O treime dintre elevii din întreaga lume nu au acces la învăţarea online atunci când şcolile sunt închise din cauza pandemiei Covid-19, iar trei sferturi din acest total provin din zone rurale sau din familii sărace, arată datele cuprinse în raportul „Stepping forward Connecting today’s youth to the digital future”, realizat de PwC şi UNICEF.

Conform documentului, 86% dintre reprezentanţii guvernelor din peste 100 de ţări, care au răspuns unui sondaj UNESCO în 2020, susţin că au oferit elevilor platforme online pentru educaţia la distanţă.

În acelaşi timp, doar 20% dintre cei chestionaţi spun că au îmbunătăţit accesul la infrastructură şi/sau au oferit dispozitive subvenţionate.

„Deşi guvernele trebuie să gestioneze simultan o serie de provocări sociale critice, precum consolidarea sistemelor de asistenţă medicală, sprijin financiar pentru companii şi şomajul, nu trebuie să renunţe la investiţiile pe termen lung în domenii esenţiale, precum educaţia. În plus, situaţia economică se deteriorează pentru tinerii din medii dezavantajate, unul din şase tineri încetând să mai lucreze de la începutul pandemiei”, se arată în cercetarea PwC şi UNICEF.

Raportul de specialitate evidenţiază, per ansamblu, că 463 de milioane de elevi din întreaga lume nu au acces la învăţarea online pe durata cât şcolile sunt închise din cauza pandemiei.

De asemenea, peste 40% dintre tinerii angajaţi se aflau în sectoare puternic afectate de COVID-19 şi aproape 77% erau în economia informală, ceea ce i-a făcut foarte vulnerabili atunci când companiile au fost închise sau mutate în online ca răspuns la restricţiile pandemice, reiese din datele citate.

PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări, cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii în audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.

148 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here