Caută
Close this search box.

VIDEO Două noi seisme, cu magnitudinea 4,7, respectiv 4,8, s-au produs miercuri dimineaţă în Croaţia

Alte două seisme puternice s-au produs miercuri dimineaţă în Croaţia, primul cu magnitudinea 4,7, iar al doilea cu magnitudinea 4,8 pe scara Richter, cu epicentrul în regiunea Petrinja, informează agenţia de ştiri croată HINA, potrivit Agerpres.

Primul a avut loc la ora 6:15 a.m, iar cel de-al doilea ceva mai târziu, a declarat directoarea Agenţiei de Seismologie, Ines Ivancic, pentru postul de radio din Croaţia.

Aceasta a spus că pământul ”se va zdruncina mult timp de acum încolo. Cutremurul de marţi a fost devastator şi va fi cu siguranţă urmat de o lungă serie de seisme, incluzând, cu siguranţă, şi unele puternice”.

Ivancic a mai precizat că seisme cu intensităţi mai mici ca cele de astăzi vor afecta cu siguranţă clădirile din Petrinja şi Sisak, avariate în seismul de 6,2 grade produs marţi, care a dus la moartea a şapte persoane şi a provocat pagube materiale semnificative.

Ivancic a mai spus că Petrinja a fost lovită de un număr enorm de cutremure mai mici începând de luni. Pământul tremură aproape la fiecare minut, a spus aceasta, incluzând cel puţin 25 până la 30 de seisme cu magnitudinea peste 3 pe scara Richter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri