Caută
Close this search box.

Dăncilă regretă că l-a susţinut pe Ciolacu: Am crezut în cine nu trebuia

dăncilă

Viorica Dăncilă l-a acuzat, joi, pe actualul lider al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, de faptul că a trădat-o, ea exprimându-şi regretul că l-a susţinut şi a avut încredere în el.

Viorica Dăncilă s-a referit, într-un interviu pentru Antena 3, la „cartea-interviu” pe care o va lansa şi în care vorbeşte despre provocările perioadei în care a fost şef al Executivului.

„Mulţi oameni vor crede că acest demers este unul de răzbunare. Nu, nu este răzbunare. Dacă doream răzbunare, veneam cu aceste dezvăluiri înainte de alegerile locale sau parlamentare. Este un demers pentru adevăr, pentru că eu consider că PSD nu se poate reclădi decât prin adevăr.

Am folosit aceste cuvinte pentru actualul preşedinte PSD, Marcel Ciolacu, iar când am vorbit de trădare m-am referit la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care l-am condus, la învestirea noului guvern, unde iar Marcel Ciolacu a avut un rol foarte important, dar şi la Paul Stănescu, care a trădat din prima clipă”, a declarat Dăncilă.

„Nu pot să acuz nici PNL, nici USR, nici preşedintele României, pentru că trădarea a fost din PSD. Înainte de moţiune am avut toate asigurările din partea lui Marcel Ciolacu că această moţiune nu va trece. Am pe telefon un tabel trimis de Marcel Ciolacu, cu calcule făcute, în care noi aveam minim 241 de voturi fără nicio problemă. Mi-a garantat că moţiunea nu va trece (…)

Regret pentru că am avut încredere. L-am susţinut cu toată deschiderea.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri