Caută
Close this search box.

Valeriu Gheorghiță: Persoanele programate la vaccin ar trebui să ajungă la centre cu maximum 30 de minute înainte de ora alocată, nu mai devreme

valeriu gheorghiţă

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a precizat luni că persoanele programate pentru vaccin trebuie să ajungă la centrul de vaccinare cât mai aproape de ora alocată, cu maximum 30 de minute înainte, pentru a preveni aglomerarea centrelor și a respecta măsurile de distanțate.

Valeriu Ghoerghiță a spus, la Digi FM, comentând informațiile că persoanele programate în această dimineață la Institutul Marius Nasta din București au ajuns la centrul de vaccinare și cu o oră și jumătate înainte, că pentru fiecare persoană sunt alocate aporximativ 15 minute, în care se efectuează triajul și vaccinarea propriu-zisă, ulterior persoana respectivă urmând să ajungă în sala de așteptare pentru monitorizarea după vaccinare.

„Noi nu încurajăm venirea la centrul de vaccinare mult mai devreme decât este făcută programarea, având în vedere că suntem în pandemie și atunci trebuie respectate măsurile de distanțare fizică, trebuie să reducem la minimum posibil riscul de expunere la infecția cu SARS-COV-2. Cred că un interval maxim de jumătate de oră în preajma orei la care suntem programați este rezonabil și este bine să respectăm totuși acest interval”, a declarat Gheorghiță.

În cazul în care sunt persoane care s-au programat, dar nu au primit și data pentru rapel, Valeriu Gheorghiță a spus că alocarea pentru rapel va fi primită „automat” de la nivelul centrului de vaccinare.

„La acest moemnt, toate persoanele care erau înregistrate în registrul Perosana în cauză nu trebuie să aibă grija alocării zilei pentru efectuarea rapelului pentru că se face automat din paltforma informatică și va fi notificată cu cel puțin 24 d eore anterior, fie prin e-mail sau sms, care îi reamintește să se prezinte pentru rapel”, a dat asigurări Valeriu Gheorghiță.

Potrivit Digi 24, în această dimineață a fost aglomerație la centrele de vaccinare de la „Marius Nasta” și Spitalul Obregia, zeci de oameni au venit înainte de ora programată și și-au arătat nemulțumirea că nu sunt vaccinați mai repede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri