Ce mai face actorul, regizorul, cel al cărui destin artistic se identifică, în ultimele decenii, cu Teatrul Masca? Mihai Mălaimare, despre el e vorba, scrie şi voi posta aici un fragment dintr-o carte de amintiri despre anii de neuitat petrecuți la IATC IL Caragiale. Îmi răspunde cu amabilitatea lui colegială, amicală, redau mai jos, dialogul nostru
-Cartea va ieși anul acesta, probabil spre toamnă şi va evidenția împlinirea a 45 de ani de la terminarea Institutului. Deocamdată, poveștile sunt publicate pe pagina „In numele artei”. Am ajuns la numărul 22. Până în final vor fi, aproximez, 100!
Un fragment intitulat Votca şi parizerul !
Vodca și parizerul.
Este târziu, ne este cât se poate de clar că nu mai ajungem la cămin, avem multe bucăți de repetat, Zoe este în formă, Moni doarme cu picioarele pe catedră, noi alergăm de colo, colo, cărăm haine, scaune, măturăm, ștergem praful, între timp evoluăm pe scenă în rolurile în care eram distribuiți, deja jucam dramaturgie adevărată, anul II, primul trimestru. La un moment dat Zoe se lasă pe spătarul scaunului și se întinde cât poate de tare, apoi îl cheamă pe Florin și-i spune ceva, îi dă niște bani și nouă ne dă un pic de pauză. Speriat de liniște Moni tresare, este ceva, întreabă, nu Maestre, spune Zoe ne odihnim un pic și reluăm, foarrrrrte bine faceți, spune și reia și el somnul. Până vine Florin de unde l-a trimis Zoe trebuie să vă spun ceva despre somnul lui Moni devenit proverbial. Dormea, este adevărat, dar când se trezea făcea o analiză amănunțită a ceea ce se petrecuse cu noi pe scenă, atât de amănunțită încât l-am bănuit mereu că de fapt se prefăcea. Intră Florin cu o pungă imensă în brațe, scoate o coală de hârtie, o întinde pe o masă și dă la iveală din pântecul pungii un pachet de vreo 3 kilograme de parizer, câteva pâini negre, rotunde ca un gând frumos, câteva borcane de castraveți murați și câteva sticle mari de vodcă. Aducem paharele care nu ne lipseau și se întinde o masă absolut fabuloasă, așa ceva n-am mâncat de când sunt, pâine neagră cu parizer și totul agrementat cu vodcă, copii, n-ați trăit de-adevăratelea dacă nu vi s-a întâmplat așa ceva. Moni se trezește din nou și spune că este mai ceva ca la Capșa, râde cum râde el, râdem și noi, fetele noastre frumoase, divele acelea uluitoare îndesau la pâine și parizer de parcă le bătuse cineva, paharele de vodcă mergeau unse, castraveciorii crocanți te înnebuneau, Zoe ne privea cu un drag nespus și toți eram o mare familie obosită și hotărâtă să mănânce tot pentru a continua munca. A fost atât de fulminant încât pe la 3 dimineața Zoe a decis că gata, Moni s-a trezit și a zis că uneori i s-a părut că am greșit acolo și acolo, dar Zoe l-a oprit, le zicem mâine Maestre, acum mă gândesc să-i conducem până la cămin și au mers cu noi râzând și mai trăgând câte o dușcă de vodcă, o gașcă nebună cum numai în filme mai poți găsi, iar când găsești așa ceva spui că este făcătură, invenție regizorală neadevărată! Țineți minte rețeta: pâine neagră, parizer adevărat, castraveciori murați, vodcă, Zoe (Zoe Anghel Stanca) , Moni (Moni Ghelerter) și IATC!
