Primarul Dominic Fritz a cerut Consiliului de Administraţie al societăţii Pieţe S.A. din subordinea municipalităţii să îl demită de urgenţă pe directorul Ionuţ Nasleu, după ce, sâmbătă dimineaţă, hala ultracentrală de flori din „Piaţa 700” a ars, incendiul fiind provocat de un scurtcircuit, relatează Agerpres.

În urma discuţiilor cu reprezentanţii ISU Timiş, Dominic Fritz a aflat că hala a ars „din cauza nerespectării unor prevederi elementare privind securitatea la incendiu” şi a cerut demisia lui Nasleu şi „pentru grave deficienţe de management”.

Hala din ‘Piaţa 700’ nu oferă condiţii decente comercianţilor, iar aceştia sunt nevoiţi să se încălzească cu aeroterme pe care le aduc de acasă. De asemenea, zona este păzită în timpul nopţii tot de comercianţi. Hala de flori din ‘Piaţa 700’ a ars din cauza nerespectării unor reguli elementare de protecţie împotriva incendiilor. Prejudiciul şi responsabilităţile legale le vor stabili autorităţile, în urma anchetei. Cer imperativ Consiliului de Administraţie al acestei societăţi să convoace o şedinţă de urgenţă şi să îl demită astăzi pe domnul Nasleu. Nepăsarea şi neprofesionalismul domnului Nasleu putea să ne coste vieţi. Vedem ce se întâmplă în ţară din cauza instalaţiilor electrice improvizate„, a declarat Dominic Fritz, după ce a vizitat hala.

Primarul Timişoarei consideră că şeful de la Pieţe S.A. avea suficient timp în cei doi ani de când conduce această societate să remedieze astfel de deficienţe.

Edilul a adăugat faptul că dacă la începutul anului 2019, când la conducerea societăţii a fost instalat Nasleu, Pieţe S.A. avea profit, situaţia societăţii a ajuns acum critică, la finalul anului 2020 pierderile depăşind 2,5 milioane de lei.

În ceea ce îi priveşte pe comercianţii de la hala de flori din „Piaţa 700”, prioritatea administraţiei este ca aceştia să îşi continue activitatea neîntrerupt în această perioadă, în condiţii de siguranţă. Ei vor fi mutaţi temporar în zona de legume-fructe.

Conducerea Primăriei Timişoara acordă o atenţie deosebită acestei zone centrale, atât de neglijată de fostele administraţii, care nu au reuşit să o asaneze, şi va pregăti un proiect de revigorare a zonei, pe care îl va prezenta public imediat ce acesta va fi finalizat„, a încheiat Fritz.

102 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here