În anii 1984 – 1985, în Marea Britanie au avut loc nişte greve şi manifestaţii de protest minereşti monstruoase, uriaşe, ca reacţie a minerilor la programul premierului Margaret Thatcher, de închidere a minelor de cărbune.

Au fost piedute în total peste 26 de milioane de ore de muncă, făcând din această manifestaţie enormă cea mai mare grevă, de la greva generală din anul 1926. Un observator constata că aceste proteste au fost cele mai amare din istorie.

Subiectul lor era foarte simplu. La 1 ianuarie 1973, UK intrase în UE. Cu un bagaj teribil de crize economice şi un rezervor de sărăcie bazat în primul rând pe o industrie revolută, în care un rol fundamental în jucau minele de cărbune.

Dorinţei de modernizare accelerată, pe care 12 ani mai târziu a dorea Thatcher, minerii îi contrapuneau cântee şi jocuri populare şi „lăsaţi-ne să ne păstrăm tradiţiile, pentru că suntem mineri până la a şaptea spiţă”, ganisite cu seri bahice, la birtul din centrul orăşelului-colonie minieră.

Şi într-adevăr, aşa erau, mineri până la a şaptea spiţă, pentru că Marea Britanie, de la inventarea motorului cu abur, la începutul secolului al XVIII-lea, de către James Watt şi Thomas Newcomen, avea o lungă istorie de extracţie industrială a cărbunelui energetic, probabil cea mai veche din epoca post-Evul Mediu.

Protestele minerilor au continuat până hăt, târziu. În toamna lui 1992, minerii galezi protestau în faţa Palatului Buckingham, acuzând cenzura BBC, care nu dădea pe post nimic.

Dar una peste alta economia britanică a avut numai de câştigat de pe urma închiderii minelor de cărbune, aşa cum, vom vedea, acum va avea foarte mult de pierdut, în urma Brexit.

Despre Thatcher acum se spune că a fost un prim-ministru vizionar. Ea a eliminat sectoarele economice cu valoare adăugată scăzută, modernizând accelerat UK şi punând accentul pe SME (small and medium enerprises, ceea ce la noi se numeşte sectorul IMM).

La noi, acum, continuă sângerarea lentă de forţă de muncă din sectorul mineresc, aşa cum am procedat timp de 30 de ani. Realitatea este că avem capacităţi de producţie de energie electrică şi termică pe bază de cărbune tot mai scăzute, iar atunci minerii din carbonifer extrag o materie primă pentru care există pe piaţă o cerere tot mai scăzută.

În România, primul s-a terminat antracitul din Caraş, din sud-vest, aşa că mineritul de aici a intrat inexorabil pe drumul de costişe ce duce la dispariţie. Valea Jiului, până la intrarea în Depresiunea Petroşani, este încă dominată de exploatări de lignit, cel mai slab caloric cărbune exploatabil existent. Acesta este aşa de ieftin, că, dacă îl transporţi până la Brăila, îşi dublează preţul şi devine nerentabil.

CE Oltenia va renunţa treptat la exploatarea lignitului şi îşi va restructura gradual activitatea, iar familiile foştilor mineri se vor reorienta spre alte activităţi. Desigur, ei strigă că tradiţia lor e să îşi decoperteze dealurile (ceea ce contribuie, aşa cum ştim, la deşertificarea Olteniei), dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm păcăliţi: mineritul este o activitate cu valoare adăugată scăzută, care în general e pe pierderi, induce poluare cât cuprinde, iar decarbonizarea care urmează va face, gradual, tot mai dificil de folosit lignitul.

Ca şi huila din Bazinul Petroşani. Trecând peste aspectele politice, aceasta este oricum mai slabă caloric decât cea care se mai extrage prin alte părţi, precum cea care se importă din Polonia.

Problema este că, şi cu cea autohtonă, ci cu cea importată, preţul energiei electrice produse la Mintia Deva şi la Paroşeni – cele două termocentrale perdante din Complexul Energetic Hunedoara, este mult prea sus pentru a fi competitiv.

Mai adăugăm că au fost nenumărate scandaluri de corupţie şi la Turceni, şi la Rovinari, în CE Oltenia, dar şi la CEH, legate direct de acest cărbune. Nişte băieţi deştepţi care l-au importat şi-au luat comision şi, se spune, au dat şpăgi cui trebuie. O parte din această huilă conţinea stronţiu.

Pe partea cealaltă, în divizia minieră şi în cele două termocentrale CEH, sunt angajaţi prea mulţi oameni, iar doamnele de la TESA, care au borcănel cu zahăr şi borcănel cu cafea instant, în sertarul din dreapta, şi bat la calculatorul desuet cu trei degete, iar atunci când sunt deranjate de scârţâitul scaunului folosesc spray WD-40, pentru articulaţiile de la portierele Loganului MCV luat în rate, vor trebui să degajeze locul.

Oricât ar cânta şi ar juca minerii în piesa cu „tradiţia din moşi-strămoşi, noi zgârmăm în munte şi ieşim de accolo negri şi cu silicoză, iar viaţa noastră e scurtă, dar suntem mândri de asta şi vrem să facem tot asta în continuare”, ar face bine să ia aminte pe Internet, să dea căutare „llangollen wales” şi să vadă cam în ce rai turistic trăiesc nişte oameni, în Ţara Galilor, ai căror taţi, bunici şi străbunici, până la a şaptea spiţă, au fost mineri, au trăit în sărăcie şi au aruncat cu pietre în afişele cu Margaret Thatcher, care voia să-i scoată din această sărăcie.â

Renunţarea la mine

Iar laburiştii, în acest timp, îi alimentau cu ură şi le poluau creierele. În frunte cu liderul cabinetului-fantomă, James Callaghan, care monitoriza activităţile guvernamentale ale conservatorilor, aflaţi la guvernare.

România viitorului e fără cărbune şi fără oameni săraci şi bolnavi scormonind, prin tuneluri ce stau să se prăbuşească, proptite-n scânduri, pe sub pământ, după o piatră neagră, care e pusă la ars, ca să ne încălzim.

Da, problema este cu ce înlocuim această energie carboniferă sau cu ce o înlocuim pe cea pe bază de hidrocarburi, pentru că…

  • hidroenergia converteşte poluarea în distrugerea unor văi, care devin lacuri de acumulare
  • energia nucleară mută poluarea în deşeurile nucleare de după folosire, care trebuie ţinute timp de secole în lichid de răcire, pentru că altfel se transformă în bombe nucleare murdare
  • energiia eoliană şi fotovoltaicele sunt ecologice, dar se pune întrebarea: ce faci atunci când este şi noapte şi nici nu bate vântul?

Totul porneşte de la faptul că în prezent nu se cunoaşte o metodă eficientă (adică cu pierderi minore de energie) de stocare a energiei: dacă te bazezi numai pe hidro, eoliene şi energie solară şi e secetă, nu bate vântul şi e noapte, rămâi fără energie.

Aşa se explică aberaţiile debitate de Anton Anton, fost ministru ALDE al Energiei, profesor universitar în branşă: unii se gândesc să depoziteze gaze sub presiune, pe care, când e penurie de energie, să le elibereze controlat, ca să pună în mişcare turbine, care să producă energie.

Dar aici avem o altă problemă: noi nu avem, în prezent, la Romgaz, spre exemplu, nici măcar tehnologia de depozitare a gazelor sub presiune.

Voi da un singur exemplu, de notorietate în Europa Occidentală: Austria. Mineritul de cărbune în Austria este o industrie aflată în declin. Una dintre zonele minereşti (unde însă se extrăgea în Evul Mediu sare) este Saltzkammergut, a cărei capitală este frumosul Salzburg.

Salzkammmergut, în vestul Alpilor Austrieci, este în prezent una dintre locaţiile turistice de lux ale Europei. Localnicii trăiesc din asta. Crede cineva că îi mai trece vreunuia prin cap să se ducă în mină, să extragă sare? Să fim serioşi.

În anul 2003, în Austria s-au extras 100 tm de caolin brut. Producţia de aur a fost de 25 de kilograme. Producţia de magnezită brută a fost de 767 de tone metrice ™.

Producţia de lignit a intrat în declin de la începutul deceniului şase, mai exact din anul 1963. În anul 2003, producţia de lignit a totalizat 1,152 de kilotone metrice. Producţia de cărbune bituminos a intrat și ea în declin după Al Doilea Război şi din anul 1968 a încetat.

Câţi dintre minerii de la Mina Lupeni, care au fost în greva foamei, în măruntaiele pământului, cerându-şi restanţele neprimite de la perdanta CE Hunedoara, ar renunţa la această viaţă de câine pentru a fi mici proprietari de unităţi turistice?

Defileul Văii Jiului oferă posibilităţi de dezvoltare a turismului nebănuite. Să le folosim. Vom scăpa oamenii de sărăcie şi vom vindeca România de un filon de demagogie politică.

252 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here