Caută
Close this search box.

Salariile din Metrorex însumează 900 de milioane de lei

metrorex

Joi seara, ministrul Transporturilor a fost întrebat ce se întâmplă cu Metrorex, dar și cu situația conflictuală dintre Drulă și liderii de sindicat. Ministrul susține că managementul de acolo nu și-a asumat niciun fel de măsuri de echilibrare a bugetului companiei.

Totodată, ministrul Cătălin Drulă a comentat și situația angajaților care primesc spor de tunel, deși lucrează din Palatul CFR sau de la Sediul Metrorex.

„Managementul de acolo nu și-a asumat niciun fel de măsuri de echilibrare a bugetului companiei (…) Un consilier de director Metrorex câștigă 9.500 de lei în mână. De exemplu, consilierii de ministru câștigă 5.000 de lei în mână.

Eu îmi doresc să câștige și oamenii din sectorul public și din sectorul privat cât mai mult, dar este vorba și despre ce se poate. Această companie acum cinci ani își acoperea 60% din acosturi, din venturile proprii, iar diferența de 40% o primea ca subvenție de la stat.

În 2016 erau 300 de milioane de lei subenție, din bugetul țării, anul acesta au cerut 1.04 miliarde. Este mai mult decât triplu”, a declarat ministrul Transporturilor, pentru B1 TV.

Întrebat de către Tudor Mușat ce metrorexvor face cei de la Metrorex cu acești bani, ministrul a răspuns: „Plătesc salarii. 900 de milioane sunt salariile pe anul acesta ale companiei, iar acum cinci ani erau 300 de milioane aceste salarii. S-a triplat cheltuiala cu personalul. Bugetul României este de 5 – 6 miliarde de an, pentru 16 mii de kilometri naționale, iar din acei 5 -6 miliarde Metrorex a cerut unul. Nu s-a putut aloca atât, s-au alocat 600 de milioane”, a explicat ministrul Transporturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri