Caută
Close this search box.

Şeful Piețelor din Timișoara a trimis doi muncitori să-i aducă iubita de la București

În plină stare de urgență, provocată de pandemia de coronavirus, când Poliția și Armata erau în stradă pentru a impune restricțiile de circulație, directorul de la Piețe SA, Ioan Nasleu, a trimis mașina de la societatea municipalității, cu doi angajați, de la Timișoara la București pentru a o transporta în orașul pe pe Bega pe noua sa ”cucerire” și înapoi în capitală.

”Eram la serviciu și Nasleu m-a chemat și mi-a spus să merg la București, să-l iau și pe colegul meu Ghiță Iștoc și să mergem după o cunoștință de-a lui. Ulterior, am observat că nu era o cunoștință, s-au cunoscut pe internet. În notele contabile se vede dovada că am fost la București pentru că se vede după alimentări”, a declarat pentru PressAlert Marius Ștefoni.

Pentru că autoritățile au limitat libertatea de mișcare și existau reguli stricte, au fost completate declarații pe proprie răspundere cu date false. În cazul lui Ștefoni, în documentul semnat de Ioan Nasleu, se susține că electricianul este de fapt ”șofer director non-stop (24/24 + 7/7)”, mașina folosită pentru deplasare fiind BMW-ul companiei, cu numărul de înmatriculare TM 18 HUC.

Ioan Nasleu a semnat ca director general o adeverință de angajator și pentru cea care trebuia adusă la Timișoara – Laura Aștileanu despre care a scris că este ”colaborator permanent al societății Piețe SA din Timișoara”, că deplasarea persoanei respective este esențială pentru activitatea organizației și nu poate fi organizată sub formă de telemuncă.

La traseul deplasării s-a trecut ”București – sediul societății Piețe SA din Timișoara+deplasări profesionale – București”. Documentul original, cu informații false, semnat de Ioan Nasleu pentru ca Laura Aștileanu să poată ajunge la Timișoara În seara zilei de 6 aprilie, cei doi angajați de la Piețe SA au plecat spre București, ajungând a doua zi dimineața să o preia pe Laura Aștileanu.

”Prima dată nu ne-a dat adresa exactă. De abia când am ajuns la locul unde ne-a dat share location de pe Google ne-a spus unde să venim exact. Vă dați seama că nu ne știa, era și o chestiune de încredere. Ne-a adus câte o cafea cu miere și am plecat imediat spre Timișoara. Când am ajuns am dus-o la vila lui Nasleu din zona Urseni”, a povestit Ștefoni.

A doua zi, în 8 aprilie 2020, tot cu mașina de la Piețe SA, Laura Aștileanu a fost dusă la o clinică de înfrumusețare din Timișoara după care din nou la vila directorului general de la Piețe.

”M-a sunat fata să mă duc să o iau dacă nu sun la Poliție. Era foarte disperată că s-au certat. Ionuț era foarte beat, l-am luat beat de la serviciu și eu l-am dus acasă. Mi-a povestit și pe drum, când ne întorceam spre București, că a fost agresată verbal. Pe drum, Nasleu a sunat-o să se întoarcă, dar a refuzat și am dus-o acasă, în capitală”, a povestit angajatul.

Laura Aștileanu a confirmat faptul că a fost adusă la Timișoara cu BMW-ul de la Piețe SA și ”probabil erau doi domni”.

Când am întrebat-o dacă a fost vreodată colaboratoare la Piețe SA a dat, de două ori, același răspuns – ”nu”, după care a închis telefonul, înainte de a o întreba de ce a trebuit să se ajungă la Timișoara.

Semnarea de către cel care chefuia cu interlopii din gruparea Boncu a unei astfel de adeverințe care are date false, înseamnă. în pandemie, comiterea a două infracțiuni conform prevederilor standard ale documentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri