Caută
Close this search box.

Beatrice Rancea, demisă din funcţia de director al Operei Naţionale Iaşi

beatrice rancea

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat miercuri că a demis-o pe Beatrice Rancea din funcţia de manager la Opera Naţională Română din Iaşi.

Potrivit unui comunicat transmis News.ro, ministerul Culturii a solicitat DIICOT informaţii legate de situaţia managerului Operei Române din Iaşi, Beatrice Rancea, cu privire la măsurile dispuse asupra acesteia, cum ar fi instituirea controlului judiciar, precum şi dacă au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea funcţiei de manager.

Această solicitare vine ca urmare a faptului că Opera Naţională din Iaşi se află în subordinea Ministerului Culturii şi există un contract de management încheiat cu Beatrice Rancea.

„Având în vedere răspunsul DIICOT primit astăzi, 03.03.2021, conform căruia au fost luate măsuri de control judiciar, inclusiv pentru doamna Beatrice Rancea, aceasta având şi obligaţia de a nu exercita profesia, obligaţie prevăzută de dispoziţiile art. 215 alin 2 lit. e din Codul de Procedură Penală, Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a dispus suspendarea contractului de management încheiat cu doamna Beatrice Rancea pentru Opera Naţională Română din Iaşi”, se arată în comunicat.

În conformitate cu art. 32, alin 4, OUG 189/2008, privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, legea specială în materie, coroborate cu cele ale contractului de management încheiat cu Beatrice Rancea, contractul se suspendă de drept în cazurile prevăzute de lege sau cu acordul părţilor, la cererea motivată a părţilor.

Astfel, contractul de management se suspendă la iniţiativa autorităţii ca urmare a faptului că faţă de manager s-a dispus măsura controlului judiciar ca urmare a faptelor penale anchetate, incompatibile cu exercitarea prezentului contract.

„Ministerul Culturii va respecta toate procedurile legale cât timp eu am în responsabilitate mandatul acestui minister. Asigur atât angajaţii Operei Naţionale Iaşi, cât şi publicul ieşean, că vom urma paşii necesari pentru ca activitatea instituţiei să nu fie perturbată de această anchetă şi de măsurile ce se impun”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri