Anxietatea o putem gândi nu doar la modul calitativ, ci și la modul cantitativ. Unor copii le e teamă de unul-două lucruri și atât. Alți copii pot fi foarte prietenoși și sociabili, dar refuză să meargă să doarmă peste noapte la vreun coleg. Alți copii sunt în general curajoși, dar când vine vorba de seară au nevoie fie de prezența unui părinte, fie de lumină ca să poată adormi.
La celălalt capăt, unii copii se pot îngrijora despre o mulțime de lucruri și i-am putea descrie ca fiind mai sensibili. Astfel, unii copii pot fi reticenți la a accepta orice e nou, pot să evite să se joace cu alți copii, pot să se teamă de câini, de pisici, de păianjeni, de șerpi și de a merge la spital.
Cu toate acestea, putem identifica unele tipare, unele pattern-uri de gânduri – senzații fizice – comportamente care fac posibilă definirea unor tipuri de tulburări de anxietate.
Care sunt formele tulburărilor de anxietate?
Fiecare copil e unic, drept urmare rareori doi copii anxioși se vor comporta exact la fel, vor avea aceleași simptome fizice sau aceleași gânduri. Există, totuși, o serie de similarități, ceea ce permite clasificarea, împărțirea tulburărilor anxioase la copii în câteva grupe:
Fobia specifică
Un copil care suferă de fobie specifică simte o teamăpronunţată şi persistentă legată de anumite obiecte sau situaţii specifice. Tipuri frecvente de fobii sunt fobia de animale, de injecţii, de tunete și fulgere, de înalțime, de lift, de avion, de întuneric, de monștri.
Anxietatea de separare
Este o frică ce apare atunci când copilul este separat de o persoană de atașament (cel mai adesea mama). Pe plan comportamental, acești copii pot plânge excesiv la separarea de mamă, pot să se agațe de ea, sau pot să o urmeze din cameră în cameră de teamă ca nu cumva să o piardă din ochi. Acești copilași vor protesta atunci când părinții încearcă să plece undeva fără ei, îi poate apuca durerea de burtică sau de cap, sau chiar să facă o criză de furie dacă decizia rămâne neschimbată.
Anxietatea generalizată
Este o tendință generală de a fi îngrijorat sau anxios într-o multitudine de arii ale vieții. Copiii care au anxietate generalizată se îngrijorează despre școală, despre teme, despre performanță, despre securitatea financiară a familiei, despre slujba părinților. În mod particular se îngrijorează că nu vor face față în diverse situații și e posibil să ceară asigurări și reasigurări de la părinți că totul e în regulă și că va fi bine. Părinții copiilor cu anxietate generalizată se simt adesea extenuați și descurajați ei înșiși de multitudinea de griji pe care și le fac copiii lor.
Anxietatea socială sau fobia socială
Este frica și îngrijorarea care apare în situațiile în care copilul trebuie să interacționeze cu alți oameni sau în situațiile în care trebuie să fie centrul atenției. Cea mai uzuală descriere a acestor copii e că ”sunt timizi”, deși nu toți copiii timizi au anxietate socială. Tema centrală a fricii acestor copii e că ceilalți vor râde de ei sau îi vor discredita în vreun fel. Ca rezultat, e posibil să evite situațiile care presupun interacțiuni cu alți oameni: să vorbească la telefon, să răspundă la întrebări în clasă, să se joace cu alți copii.
Tulburarea obsesiv-compulsivă
În tulburarea obsesiv-compulsivă, copilul repetă anumite acțiuni sau are anumite gânduri de care nu poate scăpa. Spre exemplu, se poate îngrijora că e prea mult praf și mizerie și se poate îmbolnăvi. Drept urmare ajunge să curețe tot timpul casa sau pe el însuși ca să prevină îmbolnăvirea. Se poate îngrijora că nu reușește să termine lucrurile la timp așa că își aranjează și organizează încontinuu lucrurile. Obsesiile sunt gânduri (idei persistente, impulsuri sau imagini) trăite ca fiind intruzive şi inadecvate. Compulsiile sunt acțiuni(comportamente sau acte mentale) repetitive care au scopul de a reduce anxietatea.
Tulburarea de panică
Apare atunci când există episoade scurte şi intense de groază (atacuri de panică), asociate adesea cu senzaţia de lipsă de control sau de moarte iminentă. În cursul acestor atacuri sunt prezente simptome, cum ar fi scurtarea respiraţiei, palpitaţiile, senzaţiile de sufocare sau de strangulare și frica de „a nu înnebuni” sau de a nu pierde controlul. E o tulburare mai puțin întâlnită la copiii mici, dar poate apărea în adolescență.
Tulburarea de stres post-traumatic
Urmează expunerii la un eveniment traumatic extrem care determină o frică intensă, neajutorare sau groază. Evenimente de acest gen pot fi accidentele de mașină, dezastrele naturale, abuzul sexual. Deși imediat după un eveniment traumatic reacțiile de frică și neajutorare sunt naturale, după o perioadă de timp ele se diminuează ca intensitate. În unele cazuri însă nu se diminează, continuând ani de zile. Copiii pot să retrăiască evenimentul traumatic, să aiba coșmaruri, să evite să facă acțiuni care le amintesc de evenimentul traumatic (nu mai urcă în mașină).
De cele mai multe ori, aceste forme de anxietate nu se întâlnesc în stare pură, ci apar combinate. Nu doar ele între ele ci și împreună cu alte tulburări cum ar fi depresia, ADHDsau consumul de sustanțe dacă vorbim de adolescenți. Uitându-ne peste formele de anxietate de mai sus, e evident că ele au și puncte comune, dar și deosebiri.
Cum ajunge un copil să fie anxios? Care sunt cauzele anxietății?
Nu cunoaștem pe de-a-ntregul răspunsul la această întrebare, însă cercetătorii lucrează neobosit. Ceea ce știm până acum e faptul că majoritatea copiilor cu anxietate au cel puțin un părinte cu probleme de anxietate. Copiii cu părinți anxioși prezintă un risc de 7 ori mai mare pentru a dezvolta o tulburare de anxietate, comparativ cu copiii ai căror părinți nu au tulburări de anxietate. Acest lucru înseamnă că anxietatea are o bază biologică (la fel ca alergiile, diabetul sau bolile de inimă) și că există mai mulți factori de risc care cauzează sau mențin anxietatea, factori ce includ genetica, temperamentul, evenimentele de viață sau modul în care circulă neurotranmițătorii în creier.
Genetica
Nu există aproape niciun dubiu asupra acestuia fapt: anxietatea se moștenește. În familiile copiilor anxioși adesea se identifică cel puțin o rudă apropiată care este foarte anxioasă, cel mai adesea cel puțin unul dintre părinți este anxios la rândul lui. Această moștenire e mai evidentă în cazul anxietății generalizate și mai puțin în cazul unei fobii specifice. Ceea ce se transmite nu e neapărat o tendință de a se îngrijora ci mai degrabă se transmit trăsături mai generale, cum ar fi faptul de a fi mai sensibil din punct de vedere emoțional. Din acest punct de vedere, la fel cum unii ne naștem mai înalți sau mai scunzi, cu ochi albaștri sau căprui, ne naștem din punct de vedere emoțional mai sensibili sau mai insensibili. Sensibilitatea emoțională are și o parte pozitivă, părinții descriu adesea acești copii ca fiind calzi, afectuoși, amabili, atenți si iubitori. Pe partea negativă, această sensibilitate crescută înseamnă că acești copii vor fi mai temători și mai ușor loviți de evenimente negative.
Temperamentul
Se pare că există unele trăsături temperamentale care predispun înspre anxietate. Spre exemplu timiditatea, afectivitatea negativă, o tendință de retragere din fața situațiilor noi predispun copiii la anxietate. Temperamentul are o bază biologică, care se referă la felul în care funcționează sistemul nervos al copilului. Deși este un dat al fiecăruia dintre noi, temperamentul nu e ceva ce poate fi modificat fundamental, însă poate fi ajustat astfel încât copilul să poată răspunde mai productiv la cerințele mediului în care trăiește.
Evenimente din mediul în care trăiește copilul
Unele evenimente sunt extrem de perturbatoare cum ar fi un dezastru natural, moartea unui părinte, un accident de mașină, abuzul sexual. Chiar dacă pe termen lung s-ar putea ca efectele să dispară, pe termen scurt și mediu majoritatea copiilor vor trăi anxietate intensă dacă se confruntă cu astfel de evenimente stresante. Uneori evenimentul nu e atât de stresant însă poate avea un efect foarte puternic asupra copiilor. Am lucrat la Cabinet cu o fetiță care a rămas foarte speriată după ce a luat foc panoul electric de la ei de acasă. Părinții au acționat repede, nimeni nu a pățit nimic și totul s-a rezolvat rapid. Pentru toată lumea mai puțin pentru fetiță, care devenea foarte speriată ori de câte ori vedea ceva în priză – aparatul de prăjit pâine, un uscător de păr, un fier de călcat.
Chimia creierului
Mai multe linii de studiu din sfera neuroștiințelor converg înspre aceeași concluzie: anxietatea nu apare ca urmare a unui ”defect” în creier, ci mai degrabă ca urmare a unei disfuncții în circuitele cerebrale care reglează răspunsul organismului la pericol. Astfel, anxietatea vine dintr-un dezechilibru între procesele superioare de gândire și cele bazale – structurile cerebrale bazale sunt foarte reactive iar structurile celebrale superioare nu reușesc să controleze răspunsul la aceste semnale de pericol. Cu alte cuvinte, oamenii anxioși văd situațiile prin care trec ca fiind mult mai periculoase decât sunt pentru ceilalți oameni și reușesc într-o măsură mai mică să controleze reacția pe care o au în confruntarea cu aceste situații. De ce nu e acesta un ”defect”? Pentru că avem un creier maleabil, un creier capabil să se modifice în moduri în care până nu demult credeam că sunt imposibile.
După cum vedeți există mai multe cauze pentru apariția și instalarea anxietății. Dacă aveți întrebări, neliniști și temeri asupra anxietății copilului, dacă aveți niște semnale de alarmă, dacă aveți o intuiție că ceva nu este în regulă, vă recomand să nu așteptați la nesfârșit pentru a merge cu copilul la psiholog. Tulburările de anxietate sunt tratabile, rata de succes e cu atât mai mare cu cât se intervine mai de timpuriu.
