În cea de-a doua zi a vizitei sale istorice în Irak, stat devastat în 2014 de gruparea jihadistă Stat Islamic, Papa Francisc a denunţat ”terorismul care abuzează de religie”, cu prilejul unei rugăciuni ecumenice la Ur, considerat, potrivit tradiţiei, locul naşterii patriarhului biblic Abraham, numit şi Avraam, relatează AFP.

”Ostilitatea, extremismul şi violenţa (…) sunt trădări ale religiei. Iar noi, credincioşii, nu putem rămâne tăcuţi atunci când terorismul abuzează de religie. Din contră, nouă ne revine sarcina de a risipi în mod clar neînţelegerile”, a declarat sâmbătă suveranul pontif în faţa demnitarilor musulmani, yazidi, zoroastrieni şi sabeeni.

Suveranul pontif a pledat din nou sâmbătă ca ”libertatea de conştiinţă şi libertate religioasă să fie respectate şi recunoscute pretutindeni”.

”Sunt drepturi fundamentale pentru că îi oferă omului libertatea de a contempla Cerul care l-a creat”, a adăugat suveranul pontif, aflat într-o ţară musulmană unde creştinii – 1% din populaţie – se declară deseori victime ale discriminărilor. Papa Francisc a lansat un mesaj similar şi cu prilejul vizitei sale din 2019 în Maroc, o altă ţară musulmană.

Trebuie ”parcurs drumul de la conflict la unitate” în ”întreg Orientul Mijlociu” şi ”în special în Siria, martirizată”, a mai pledat papa Francisc, potrivit AFP.

Cu o zi în urmă, adresându-se autorităţilor din Bagdad, papa a menţionat Siria unde, conflictul complex declanşat în urmă cu 10 ani după degenerarea unei revolte populară s-a soldat cu peste 387.000 de morţi. Negocierile, desfăşurate sub egida ONU, nu au înregistrat niciun progres până în prezent.

122 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here