Proiectul Legii Bugetului de stat a fost pus în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Analistul economic Sorin Dinu spune că, aşa cum arată proiectul de buget, el indică faptul „că reformele se vor amâna pe anul viitor sau nu ştim pentru când”.

Bugetul a fost construit, după părerea analistului economic, prin reducerea unor cheltuieli pandemice, făcute anul trecut, pe o supraestimare de venituri, mai ales în ceea ce priveşte veniturile din TVA, despre care Guvernul estimează că vor creşte cu nouă miliarde de lei, în condiţiile în care PIB-ul nominal creşte cu doar 7,5%.

Sorin Dinu susţine că, practic, Cabinetul Cîţu încearcă să facă un soi de consolidare fiscală, prin mărirea cotei de colectare a veniturilor la buget, şi că scăderea cheltuielilor fixe, adică scăderea cheltuielilor cu salariile bugetare şi pensiile, a fost amânată. Nu se ştie până când.

Ce trebuie să facem totuşi în continuare? Trebuie schimbată complet filozofia constituirii bugetului, astfel încât să se înlocuiască crearea birocratică a unei pletore de instituţii bugetare, cu bugetarea pe programe, şi, în consecinţă, a unui buget de stat bazat pe programe.

România nu este nici măcar la începutul a ceea ce ar trebui să facă, susţine Dinu. Mai jos, discuţia integrală.

===

MagnaNews.ro: Pe scurt, este vorba despre un fel de formă edulcorată la semnalul iniţial, de reformă bugetară, anunţat de Cabinetul Cîţu şi de Coaliţie. Este corect?
Sorin Dinu: Bugetul, cum arată acum, arată ca o reformată amânată pe anul viitor, nu ştim cât timp…

Toate reformele?
Aproape toate reformele. După părerea mea, bugetul a fost construit prin reducerea unor cheltuieli care au fost făcute pentru Covid, anul trecut, cu o supraestimare de venituri, mai ales în zona de TVA. De exemplu, la TVA faţă de anul trecut, iniţiatorul estimează că veniturile din TVA vor creşte cu 9 miliarde de lei, adică o creştere cu 14%, anul acesta, faţă de anul trecut.

Dar PIB-ul nominal creşte cu doar 7,5%, anul aceta, faţă de anul trecut. Probabil că se gândesc că vor avea o mai bună colectare. De fapt, acesta este unul dintre elementele care transpar din buget: optimismul în ceea ce priveşte veniturile bugetare.

La TVA, Cîţu a anunţat, pe când era ministrul Finanţelor Publice, că va implementa până la jumătatea anului sistemul SAF-T. Poate că aşa se explică optimismul acesta.
Implementarea ssistemului în sine nu înseamnă că ea aduce dintr-o dată îmbunătăţirea colectării. În toate ţările în care s-a implementat SAF-T, obligatoriu, împreună cu factura electronică, îmbunătăţirea colectării apare în timp.

Sistemul permite urmărirea tranzacţiilor. ANAF vede ce valoare de TVA are de încasat sau de plătit fiecare entitate. De-abia în timp Fiscul îşi va da seama unde trebuie să acţioneze, unde sunt zonele de risc.

Numai că îmbunătăţirea colectării are şi reversul. O parte dintre companii, care trăiau din faptul că nu plăteau la timp TVA statului s-ar putea să nu mai poată să funcţioneze. Atunci, TVA colectat s-ar putea să nu se majoreze, s-ar putea să fie chiar mai mic, depinde care este impactul economic.

Nici o măsură de scădere a cheltuielilor fixe

Bugetul însă mai are şi alte probleme. În primul rând, mult-discutata problemă a cheltuielilor bugetare fixe: salariile, pensiile. Aici nu s-a luat nici o măsură, deşi s-a tot dezbătut despre partea cu sporurile, au publicat liste de sporuri, s-a tot discutat, până la urmă, acţiunea a fost amânată pentru un moment în viitor, anul acesta, în sensul elaborării unei noi legii, realizării unui studiu de impact, să vadă care este…

Ce lege?
O nouă Lege a salarizării bugetare. Este evident că actuala Lege a salarizării bugetare, ca şi Legea pensiilor, care teoretic, de la 1 ianuarie ar fi trebuit să intre în vigoare, trebuie refăcute, să fie aduse într-o zonă care să ajute la sustenabilitatea finanţelor publice.

Sunt două legi despre care tot auzim, de 30 de ani, că sunt promise de toţi guvernanţi care au trecut: Legea salarizării bugetare şi Legea pensiilor, şi de fiecare dată iese prost.
Dacă ne amintim, în anul 2010, la criza generată de căderea subprimelor, în Statele Unite, Guvernul Boc a trecut prin Parlament o lege, care punea toate pensiile pe contributivitate.

Mai puţin pensiile magistraţilor, militarilor etc.. După ce coaliţia USL a ajuns la putere, cuvântul de ordine a fost reversarea tuturor acţiunilor Guvernului Boc, pentru că erau împotriva poporului român.

Prin anul 2015, domnul Ponta a emis o altă lege a pensiilor, care a schimbat modul de calcul. La rândul ei, doamna Dăncilă şi domnul Dragnea au emis actuala lege, care schimbă iarăşi modul de calcul.

Problema e că trebuie un punctaj clar şi să fie pe bază de contributivitate şi nici un guvern să nu mai reverseze iarăşi lucrurile.

Bugetul include fondurile europene

Mai este un aspect: bugetul acesta include fondurile europene. În mod normal, după părerea mea, ar trebui să fie separat bugetul, cu resursele sale, apoi adăugată componenta de fonduri europene. Care de fapt acoperă o mare parte din creşterea de venituri. De la 33 la aproape 47 de miliarde de lei, în acest an.

Aici iar mai apare o problemă. Pe noua directivă, privind resursele proprii ale UE, România ar trebui să plătească în plus 0,6% din PIB, la UE, şi ar trebui să se regăsească în buget şi banii din PNRR.

Cu fondurile europene, totul depinde de acest PNRR, care este încă o Fata Morgana, un deziderat. Care este în acest moment stadiul?
Cu fondurile europene, anul acesta vom fi dependenţi de ceea ce mai avem de cheltuit din perioada de programare 2014 – 2020. Proiectele în curs. Pentru exerciţiul financiar 2021 – 2027, lucrurile încă nu sunt gata, iar fondurile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, din acest nou exerciţiu financiar, nu cred că vor putea fi accesate anul acesta.

Bugetul, netul şi ESA

De ce?
Regulamentul pentru această facilitate are nişte criterii de evaluare extrem de dure. Unul dintre ele este implementarea recomandărilor de ţară ale Comisiei Europene. În cazul României, vorbim despre procedura de deficit excesiv. Guvernul foloseşte două ţinte de deficit: un procent de 7,1%, care ar fi deficitul pe cash, şi un procent de 8,2%, care ar fi deficitul pe ESA (metodologia europeană).

Este evident că UE se uită la deficitul pe ESA. Anul trecut, Guvernul spune că deficitul pe ESA a fost 9,12%. O reducere, aşadar, de un punct procentual nu are cu să fie o consolidare fiscală.

Mai apoi, PNRR se referă la proiecte mature. Adică proiecte care sunt gata de lucru. Nu vorbim despre proiecte pe care ne gândim noi, de-acum încolo, să le facem. Ar fi trebuit ca încă din vară, de când a apărut ideea, să facem o colecţie de proiecte, care s-ar fi înscris în Regulamentul de la Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă, astfel încât acum să avem planul gata.

Deocamdată, ne mai întâlnim, mai discutăm, mai avem idei, până pe 5 martie, scriem planul acela, pe care l-am mai trimis o dată şi care este criticat că nu se înscrie în priorităţile Comisiei, conform investiţiilor trecute în facilitate.

Polonia are 1.200 de proiecte pentru mediul privat

Înţeleg că Polonia are un plan de proiecte foarte bine pus la punct.
Polonia a strâns 1.200 de proiecte de la sectorul privat. Gata de finanţare, gata de lucru. Banii trebuie angajaţi efectiv rapid, până în anul 2023.

Aceasta presupunând o cofinanţare naţională din partea sectorului privat polonez, adică o degrevare a bugetului de stat, pentru că la noi, când vorbim despre fonduri europene, ne cam gândim la sectorul de stat.
Pentru sectorul privat polonez, înseamnă acces la nişte resurse, care permit extinderea unor proiecte ce altfel ar mai fi trenat, din cauza condiţiilor de finanţare. Să nu uităm că pentru Facilitatea de Redresare mai puţin de jumătate din bani sunt granturi, iar cealaltă parte sunt împrumuturi. Cu dobândă aproape zero, dar împrumuturi.

În cazul României, vorbim de peste 16 miliarde de euro, care sunt împrumuturi. Acest lucru nu e foarte conştientizat. În proiectul de buget, aceste 16 miliarde, care înseamnă ceva mai mult de 7% din PIB, nu sunt luate în calculul datoriei.

Rămân speranţele

Ce mai rămâne din mult-clamata reformă a „guvernului reformist, care va duce ţara-nainte, în secolul XXI, astfel încât prin 2030 vom fi  noul Singapore al Europei?
Speranţele.

În ce constau ele? Care este diferenţa între acest guvern şi Cabinetul Orban dinainte şi cabinetele Dăncilă, de exemplu?
Cabinetul Orban a lucrat în condiţii dificile, cu un parlament ostil, a prins şi perioada de Covid de la început, cu criză. Ar fi putut, după părerea mea, să ia nişte măsuri mai radicale de reformă.

Guvernul Dăncilă, cu acea filosofie, wageled growth, dorea să crească veniturile bugetarilor şi ale pensionarilor, astfel încât să crească consumul, ceea ce ar fi trebuit să ducă la creştere economică. Fără să ţină cont de contextul economic.

Speranţa cu guvernul acesta, iar agenţiile de rating au tot amânat o decizie pe ratingul României, în speranţa că post-alegeri va veni un guvern care se va concentra pe acea consolidare fiscală. Or, din ce vedem…

… consolidarea fiscală este amânată.
Se vede o anumită reducere a deficitului structural, dar nu putem şti cât de serioasă este, pentru că acest deficit structural nu este cel mai bun indicator. Cel mai bun este deficitul operaţional.

Adică diferenţa dintre veniturile fiscale şi nefiscale ale statului şi cheltuielile curente. Aşa-numitele cheltuieli permanente, salarii, pensii, bunuri, servicii şi subvenţii, fără dobânzi şi cheltuieli de capital.

Acestea nu se reduc. Avem problema că cheltuielile fixe cu salariile şi pensiile rămân şi se păstrează la acelaşi nivel. Ideea de redresare a Cabinetului Cîţu se bazează pe faptul că vor creşte veniturile statului, astfel încât în timp, prin îngheţarea acestor cheltuieli, să permită o repoziţionare fiscală.

Din 2015 mergem din rău în mai rău

În mod normal, pentru România, ca să-şi stabilizeze datoria, ar trebui să aibă un excedent primar cel puţin egal cu valoarea dobânzilor pe care le plăteşte la datoria publlică, adică în jur de 16 miliarde de lei. Cel mai bun an al României, pe deficitul operaţional, a fost 2015, cu un surplus de 22 de miliarde de lei.

Ce ironie, ultimul an al Cabinetului Ponta!
Da, dar Cabinetul Ponta, văzând că are aceşti bani, a spus: „Domnule, facem reduceri fiscale!”. În mod normal, România ar fi trebuit să meargă pe aceeaşi cale, astfel încât să ajungă la excedent operaţional de 60 – 70 de miliarde de lei, care să acopere şi cheltuielile de capital etc., apoi puteam vorbi despre stabilizarea datoriei.

Noi acum vorbim despre o necesitate de cel puţin 50 – 55 de miliarde de lei, care ar fi deficitul, ca să ajungem la o stabilizare a datoriei. Iar aceasta în condiţiile în care vom reuşi să trecem toate cheltuielile de capital pe fonduri europene.

Teoria bunei colectări

Ce trebuie să facem pentru consolidare fiscală?
Consolidarea fiscală de data trecută s-a făcut prin două metode: creşteri de taxe şi reduceri de venituri. Acum, se doreşte o consolidare fiscală fără reduceri de cheltuieli fără creşteri de taxe. Se bazează pe aşa-numita teorie a bunei colectări. Se poate face.. Există un gap de TVA substanţial.

Dar înseamnă ca toată lumea să fie obligată să factureze electronic, iar casele de marcat să fie legate la baza de date a Fiscului…

… ceea ce înseamnă o informatizare extraordinară.
Da, şi nu numai. Este vorba şi despre proceduri, softuri, pregătirea personalului. Apoi, ar trebui trecut la bugetarea pe programe. Lucrurile atunci se schimbă. Nu mai e nevoie de atâtea autorităţi.

Ce înseamnă acest buget pe programe?
Îţi stabileşti nişte obiective. De exemplu, dezvoltare rurală. O să am nişte parametri măsurabili, de exemplu: veniturile din activităţile non-agricole să crească cu 25%, în următorii doi ani. În cadrul programului, propun nişte măsuri şi am asociat un cost. Atunci, tot personalul angajat în acest program are performanţa măsurată în funcţie de modul cum atinge obiectivele.

Mai mult, personalul angajat pe programe este angajat pe perioadă determinată. De fapt, se flexibilizează foarte mult aparatul bugetar şi nevoia de structuri administrative poate fi redusă foarte mult. Cu şapte-opt ministere poţi să faci ce vrei.

Din păcate, în România există această cutumă: dacă vrei să acorzi atenţie unui sector, creezi o autoritate. Un minister, o agenţie, ceva. Programele înlocuiesc toată această nebunie.

Deocamdată, parcă actuala guvernare s-ar fi speriat că omul gras, bugetar, iese în stradă şi face scandal şi a lăsat-o pe mai târziu.
S-a speriat de acele zone care au o anumită forţă sindicală. Nu toţi bugetarii sunt incluşi în anumite sindicate.

Adică s-a speriat de Federaţia Sindicatelor Funcţionarilor Publici Sed Lex, de cele din preuniversitar, de Alma Mater din învăţământul universitar, de cei din Sănătate…
Din păcate, pe Sănătate, deşi anul trecut au avut 30 de miliarde de lei, pe fondurile de la CNAS, pe lângă altele, este o pondere foarte mare a salariilor. De acum vreo opt ani, salariile erau 70% din cheltuieli.

Sănătatea, o gaură neagră

Nimeni nu ştie cât costă Sănătatea şi anul trecut s-a dovedit că, în caz de criză, se doresc plăţi suplimentare,, când de fapt de aceea este sistemul creat, ca să răspundă, să intervină.

Este necesară o schimbare totală a filosofiei bugetare. Vorbim despre capitalul uman şi avem o abordare bazată pe plata de salarii. De fapt, ar trebui să ţintim ceea ce ar trebui să realizeze oamenii aceia pentru salariile pe care le primesc.

Utilitatea. Analiza cost-beneficiu. Bugetare pe programe, care nu se introduce de pe un an pe altul, ai nevoie de doi-trei ani, pentru că trebuie să schimbi filosofia de construcţie a bugetului, să pregăteşti oamenii, să monitorizezi ce fac oamenii.

Deci, această legislatură ar trebui să fie una de schimbare a filosofiei bugetare.
Aşa cum arată construcţia bugetară, este puţin probabil că cineva se gândeşte la asta. Se merge pe o îngheţare a cheltuielilor cu salariile la vreo 109 miliarde de lei, care se menţin grosso modo vreme de patru ani şi, datorită creşterii PIB-ului nominal, ponderea lor în PIB scade şi teoretic ar trebui ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile curente să se reducă. Dar noi rămânem tot pe deficit şi, de fapt, datoria noastră nu se stabilizează, aşa cum se arată în raportul care însoţeşte bugetul.

Creşte şi probabil că anul viitor vom trece de 60%. Devin incidente acele prevederi din Legea 69/2010, care spun că, atunci când datoria publică ajunge la 45% sau depăşeşte, Guvernul trebuie să prezinte un raport, prin care să explice de ce se ajunge acolo.

Când trece de 50%, dar nu depăşeşte 55%, trebuie să ia măsuri, inclusiv îngheţarea cheltuielilor salariale, din semestrul imediat următor. Când trece şi de 55%, se îngheaţă inclusiv cheltuielile sociale. Iar când ai trecut de 60%… ce să mai…

Deja te cheamă Grecia.
În ultimul Debt Sustenability Monitor, emis de Comisia Europeană, anul trecut, evoluţiile pentru România duc, în cazul cel mai rău, pe la 120% din PIB datoria, prin anul 2031. Deci, Grecia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here