Caută
Close this search box.

Un tren de Terapie Intensivă a fost pus în funcţiune în Italia şi poate circula prin toată Europa

Italia dispune, începând de luni, de un tren medical complet echipat şi care străbate ţara ca o unitate de ATI pe şine, pentru a diminua presiunea asupra spitalelor atunci când este nevoie, în aceeaşi zi fiind atins în această ţară pragul de 100.000 de decese asociate COVID-19, relatează agenţia EFE.

Trenul ”poate circula prin toată Europa, nu există în Europa vreun alt exemplu de astfel de tren”, a spus la inaugurarea acestuia consilierul delegat al companiei publice Ferrovie dello Stato (FdS), Gianfranco Battisti.

Acest spital pe şine a fost conceput pentru a transfera pacienţii între oraşe. Deşi în primă fază va fi folosit mai ales – dar nu numai – pentru bolnavii de COVID-19, ideea este să fie util şi în cazul unor posibile viitoare dezastre.

Trenul este compus din opt vagoane echipate cu paturi şi echipamente medicale, potrivit Agerpres. În trei vagoane au fost amplasate în total 21 de paturi de ATI, celelalte vagoane fiind destinate personalului medical şi transportului echipamentelor tehnice şi a unui sistem independent de alimentare a instalaţiilor medicale.

Noul premier italian, Mario Draghi, a avertizat că situaţia se deteriorează o dată cu creşterea numărului cazurilor de COVID-19, dar a promis că în zilele următoare guvernul său va ”intensifica semnificativ” campania de vaccinare, relatează Reuters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri