Prin anii ’70, un oraș de provincie era zguduit de un scandal nemaipomenit: soții C., medici, erau arestați pentru luare de mită. Partea consternantă pentru comunitate era nu că luaseră mită (aceasta ştia toată lumea, era secret Polichinelle), ci că fuseseră arestați pentru asta.
De ce? „Păi pentru că de ce?” – vorba lui Gigi Becali. Pentru că majoritatea medicilor din acel oraș liniștit de provincie, ca și majoritatea celor din România, făcea la fel și nu pățiseră niciodată nimic.
Locuitorii liniştitei urbe aveau zeci de exemple de medici care, inexplicabil altfel decât prin existenţa şpăgii, începeau modest, ca toţi oamenii, apoi, treptat, prosperau nemăsurat. Cel mai tare Mercedes Benz Cobra alb din oraş, ori poate singurul, era al mamoşului numărul unu al târgului, celebru pentru mâna sa mică.
Un alt medic notoriu îşi cumpărase cu banul jos unul dintre superbele apartamente echivalente penthouse, construite în centrul oraşului. Altul schimba Daciile 1300 o dată la câţiva ani, astfel ca maşina să fie mereu nouă, deci foarte bună. Altul a avut prima Skodă 120 din oraş, la puţin timp după ce devenise disponibilă în România.
Prosperitatea, repet, era evidentă, manifestă şi complet nejustificată.
În anul 1998, doctorul Ion Victor Bruckner, ministrul Sănătății, a invitat doi experți germani, să îl consilieze pentru punerea la punct a sistemului de asigurări de Sănătate de stat, în curs de reformare.
După conferința de presă din str. Ministerului, l-am întrebat pe unul dintre aceștia, Otmar Kloiber pe numele său: Care sistem este mai bun, cel german, de stat, ori cel american, foarte privatizat?
Kloiber mi-a răspuns: fiecare are tarele sale, depinde ce probleme alegeți să aveți, dar întâi trebuie să vă rezolvați tarele dv. interne.
Știam care erau aceste tare, am știut dintotdeauna, însă nu am făcut nimic. Am continuat așa, cu medici plătiți prost, ceea ce încurajează mita. Cu spitale nereformate şi găşti clientelare conectate la conductele de bani disponibili. Deci corupția.
Ani în șir, ba chiar decenii, am scăpat. Până anul trecut, când ne-au ieșit bubele pe față. Sub presiunea coronacrizei.
Era clar că în astfel de vremuri nu putem decât să gestionăm criza decent, cu resursele și personalul pe care le avem, cu infrastructura existentă. Era clar că nu putem construi acum noi spitale, de la zero, pentru că toți banii se duc pe criză şi nu sunt fonduri disponibile.
Nici măcar pentru unul dintre spitalele regionale promise de PSD în anul 2016 şi rămase pe hârtie. Era clar că putem doar să gestionăm decent criza, apoi, abia după terminarea ei, să reformăm.
Ce ne trebuia pentru asta? Buni comunicatori, oameni buni manageri. Succesiv, această gestionare decentă a crizei a reușit cu eminentul chirurg Victor Costache și cu medicul și politicianul Nelu Tătaru.
Apoi, paradigma s-a schimbat: algoritmul politic l-a adus pe Vlad Voiculescu, de la USRPlus, la Ministerul Sănătății. Şi a început bâlbâiala.
Am vrut să scriu la un moment dat un editorial despre comanda dublă, ori multiplă, care este cauza crizei din Sănătate. Exact atunci au început bâlbele rârâite marca Vlad Voiculescu şi mi-am dat seama de ce Klaus Iohannis a ales să edifice entitatea care să se ocupe de vaccinare distinct de Ministerul Sănătăţii.
Cred că, dacă lucrurile nu ar fi fost organizate astfel, am fi fost acum, cu vaccinarea, mult înapoi. Momentul însă în care Vlad Voiculescu a mişcat manşa şi şi-a pus avionul în picaj dramatic a fost acum vreo săptămână.
Este inadmisibil să te întrebe un jurnalist cum e cu înmormântarea defuncţilor de Covid şi tu să o izbeşti de toţi pereţii Ministerului. A fost clar că nu ştie exact cum stau lucrurile. Mai ales că, dacă era un bun ministru, trebuia să aibă organic, în fizic, răspunsurile la el.
Dincolo de faptul că un asemenea subiect de presă suculent (cum sunt înmormântaţi morţii de Covid, dacă au fost autopsiaţi au ba etc.) este o dinamită politică pe care PSD nu va fi ratat ocazia să o amorseze în faţa ta…
Domnul Vlad Voiculescu, în mod evident, nu ştia cum să fugă mai repede, să se redreseze:
Plec acum, repede, să aflu cum stau lucrurile, apoi o brodesc eu.
A urmat o nouă gafă. Domnul Vlăduţ, phaaaaaa… când ieşi dintre patru pereţi şi te întâlneşti cu cineva, nici nu ştii când ţi-ai pus masca, ai reflex condiţionat, nu se pune problema să întrebi dacă se poartă sau nu masca,
Dublă gafă: cum vorbesc cu domnia-ta, Vlăduţ, miminele care îţi sunt consiliere, la per tu, în viaţa de cu toate zilele, în minister? Aşa ceva nu se poate. Sincer, şi eu cunosc binişor câţiva politicieni, destul cât să mă tutui cu ei fără probleme, o şi fac, dar cu multă reţinere şi pudoare, din respect, dar aceasta este strict treaba mea şi a persoanei respective: în public, sunt la apelativul “dumneavoastră”.
În fine, totul s-a terminat atunci când a apărut scandalul cu ordinul Andreei Moldovan. Ce ordin era acela? Ordin de secretar de stat? Despre care să nu ştie Vlad Voiculescu? Ştia şi nu a semnat? De ce nu a semnat? Nu era de acord ori poate ministerul ăsta este sat fără câini?
Este inadmisibil aşa ceva. Un astfel de ordin de secretar de stat sau de ministru nu se dădea decât cu ausvaisul obligatoriu al premierului. Florin Cîţu are toate motivele să fie Dunăre neagră pe Vlad Voiculescu şi pe Andreea Moldovan (care, by the way, este poate un bun medic infecţionist sau manager de spital, dar ca secretar de stat a fost o catastrofă).
Pe de altă parte, odată impregnat cu un balamuc tipic USRPlus, Florin Cîţu, după părerea mea, la rândul lui, a greşit. 1. Era clar că Vlad Voiculescu zilnic ar fi urmat să facă prostie după prostie, ce nici prin cap nu ne trece acum. 2. Era clar că trebuia să negocieze la sânge, fără ca noi să o ştim, schimbarea acestuia, de către USRPlus, din funcţie. Iar timpul ar fi jucat în favoarea lui.
“Florin Cîţu a decis să anunţe public demiterea unui ministru al USRPlus, în timp ce stăteam de vorbă despre variantele mature de soluţionare a diferendumului”, spune acum Dan Barna.
citeşte şi: Dan Barna: Premierul ştia bine că avea în USR PLUS parteneri loiali. A verificat asta de zeci de ori
Cîţu trebuia să înţeleagă ce se întâmplă şi să negocieze. Dacă era nevoie, trebuia să negocieze plecarea lui Vlad Voiculescu până cădea jos de pe scaun de oboseală, apoi să se ridice şi să o ia de la capăt cu negocierile.
În loc de aceasta, prim-ministrul Cîţu a ales varianta confruntării frontale, publice, făţişe şi a servit astfel USRPlus posibilitatea de a negocia. Pentru că exact asta fac acum: negociază în interiorul coaliţiei, făcând ca lupii: Hauuu! Hauuu! Hauuu! şi ştiind că Florin Cîţu, în privinţa lui Vlăduţ, are perfectă dreptate.
Iar aici am ajuns la esenţă: USRPlus sunt un amestec între un conglomerat de foste ONG-uri, cu o grupare de tehnocraţi europeni, puternic impregnaţi cu scandalagita tipică ONG-urilor.
Am văzut astfel de scandaluri, cum ştiu că sunt de multă vreme în interiorul acestei formaţiuni (coaliţie politică, partid încă nu este), cu zecile. Aşa sunt oengiştii. Se ceartă, urlă, se scuipă, se împacă, se despart, se scindează, sunt intrigi, scandaluri.
O a doua caracteristică a acestor domni a fost foarte vizibilă în negocierile dure purtate de Renew Europe, prin Dacian Cioloş, la nivelul Parlamentului European, pentru formarea actualei Comisii Europene,
Modalitatea aceasta agresivă de negociere prin scandal şi punere cu spatele lipit de zid al altei părţi politice a fost folosită de Renew Europe, în relaţia cu PPE, pentru scoaterea în decor a respectatului politician creştin-democrat Manfred Weber, care era favorit la poziţia de preşedinte al Comisiei Europene. Aşa i-a luat locul Ursula von der Leyen.
Imediat după demiterea lui Voiculescu, de către Cîţu, cel puţin doi europarlamentari USRPlus, Dacian Cioloş şi Dragoş Tudorache, altfel oameni civilizaţi, au devenit carnasiere în atac. Aşa negociază aceşti politicieni.
Astfel, balamucul din USR, exportat întâi în USRPlus, acum este exportat în coaliţia de guvernare. Depinde probabil de ponderaţia, sângele rece şi luciditatea PNL şi UDMR să calmeze lucrurile. România trebuie guvernată.
