Poliţiştii locali din Bacău nu îi vor mai amenda pe cetăţenii care vor fi găsiţi pe stradă fără mască de protecţie, ci vor purta cu aceştia „discuţii de conştientizare” şi le vor oferi măşti, a anunțat primarul Dan Lucian Viziteu.

„Măşti în loc de amenzi! Începând de astăzi, poliţiştii locali din municipiul Bacău vor purta discuţii de informare şi conştientizare cu băcăuanii, în special cu cei care nu poartă mască pe stradă. Mai mult, aceştia vor oferi măşti celor care accidental nu au mască, bineînţeles purtarea ei fiind obligatorie”, a scris primarul Dan Viziteu pe Facebook.

El a arătat că a discutat acest aspect, vineri, la o întâlnire cu efectivul Poliţiei Locale care se ocupă de ordinea publică în oraş.

Totodată, edilul arată că rata de infectare este scăzută în municipiul Bacău şi că este mai importantă prevenţia, în loc de aplicarea de sancţiuni.

„Pentru că avem încă o rată de infectare scăzută (3.62 în scădere uşoară faţă de ieri), consider că va fi şi mai mică dacă ne concentrăm pe informare şi prevenţie, în loc de sancţiuni (…) Nu doresc să avem mai multe restricţii şi ştiu că nici dumneavoastră nu doriţi, de aceea sunt convins că băcăuanii sunt solidari şi înţeleg foarte bine să se protejeze şi aşa să salveze vieţi şi să menţinem deschis oraşul. Rata de infectare sub 4 este o dovadă în acest sens. Băcăuani, împreună trecem cu bine de această perioadă!”, a concluzionat primarul Viziteu.

104 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here