Caută
Close this search box.

Preşedintele CNAS: Începem un proces de consultare şi analiză cu partenerii pentru elaborarea unui contract-cadru modern

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrian Gheorghe, a declarat miercuri că începând din luna iulie va începe un amplu proces de consultare şi analiză în vederea realizării unui contract-cadru modern pentru sistemul medical.

Am primit pe parcursul acestor luni multiple semnale de la toate tipurile de participanţi, actori în sistemul de sănătate privind măsura limitată în care actualul contract-cadru corespunde realităţilor sistemului de sănătate din anul 2021. Astfel încât cred că este fundamental pentru a merge mai departe cu reformele în sistemul de sănătate pe care ni le dorim, de a avea un contract-cadru modern. În acest sens, CNAS îşi asumă ca din iulie anul acesta să înceapă un proces amplu de consultare şi analiză cu toţi partenerii din sistemul de sănătate pentru a elabora un contract-cadru nou. Focusul acestui contract-cadru nou va fi, din perspectiva CNAS, performanţa, respectiv definirea performanţei, măsurarea performanţei şi asigurarea condiţiilor pentru ca aceasta să fie livrată. Din perspectiva CNAS, performanţa este privită prin lumina performanţei utilizării fondurilor„, a spus reprezentantul CNAS, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, consultările în ceea ce priveşte contractul-cadrul, care ar putea intra în vigoare anul viitor, s-ar putea finaliza în luna noiembrie.

Deci, în perioada iulie-noiembrie. (…) Performanţă nu înseamnă să facem economii. (…) Acest contract-cadru şi normele pe care le avem în discuţie acum nu sunt revoluţionare. Partea – sper eu – transformaţională cu adevărat este cea la care m-am referit pentru iulie-noiembrie în acest an. Însă cred că paşii importanţi pe care îi facem acum pentru contractul în vigoare de la 1 iulie să trimită un semnal ferm privind intenţia de a ne focusa tot mai mult pe prevenţie şi eficienţă în anii care urmează„, a susţinut Adrian Gheorghe.

Preşedintele CNAS a mai spus că o altă direcţie pe care şi-o asumă este legată de gândirea finanţării sănătăţii în România în ceea ce priveşte traseul pacientului.

În acest moment, dacă ne uităm atât în bugetul Fondului Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, dacă ne uităm în structura contractului-cadru, ambele sunt organizate pe niveluri de servicii medicale. Asistenţa medicală primară, ambulatoriile de specialitate, spitale şi aşa mai departe. Acest tip de gândire reflectă într-o măsură limitată realitatea cu care se confruntă pacientul atunci când are o problemă de sănătate şi trebuie să traverseze de multe ori multe ori multiple niveluri de asistenţă medicală înainte şi înapoi pentru a-şi rezolva problema. (…) Din punct de vedere organizatoric, acesta va fi un proces de consultări iniţiat şi organizat de CNAS, în paralel cu cel referitor la noul model de contract-cadru, de asemenea în intervalul iulie-noiembrie 2021„, a mai explicat şeful CNAS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri