Caută
Close this search box.

Afganistan. Talibanii, ofensivă masivă înaintea retragerii trupelor SUA și NATO

afganistan

Forțele de securitate afgane au oprit o ofensivă majoră a talibanilor în sudul provinciei Helmand, în ultimele 24 de ore, conform oficialilor și locuitorilor din zonă.

Militanții talibani au lansat astfel de ofensive pe tot teritoriul țării, după ce armata americană nu și-a retras trupele, așa cum fusese stabilit, conform unui acord, relatează Reuters, via Digi24.

„A fost o furtună de explozii și sunete de foc de armă”, spune Mulah Jan, locuitor al unei suburbii din Lashkar Gah.

„Mi-am dus toată familia în colțul unei camere. Se auzeau exploziile și sunetele de pușcă de parcă se trăgea chiar în spatele zidului”, a adăugat el. Unele familii părăsiseră anterior zonă, însă cele care nu și-au permis să fugă, au rămas.

Attaulah Aghan, șeful consiliului provinciei Helmand a declarat că Talibanii și-au lansat ofensiva masivă chiar de luni, din mai multe direcții, atacând puncte de control de la marginea Lashkar Gah, pe unele chiar luându-le cu asalt.

Deși Statele Unite au ratat termenul limită de retragere a trupelor stabilit la 1 mai, termen care fusese stabilit printr-un acord cu reprezentanții Talibanilor, președintele Joe Biden a anunțat o retragere completă din Afganistan până în 11 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri