Nici statele musulmane nu se joacă, atunci când vine vorba despre epidemia de coronavirus. Arabia Saudită va organiza anul acesta pelerinajul la Mecca în condiţii speciale, adaptate pandemiei, a anunţat televiziunea de stat.

„Mecanismul şi condiţiile pentru organizarea Haji anul acesta vor fi anunţate la o altă dată”, a fost citat ministerul care se ocupă de pelerinaje, potrivit Reuters, via România liberă.

Anul trecut, Arabia Saudită a permis unui număr limitat de pelerini din ţară să participe la Haji. În luna iulie a anului trecut doar 10.000 de rezidenţi din Arabia Saudită au putut participa, faţă de 2,5 milioane de musulmani din întreaga lume, în 2019.

La începutul lunii aprilie 2021, ministerul care se ocupă de pelerinajele haji şi umrah a anunţat că doar musulmanii imunizaţi împotriva Covid-19 vor putea să participe.

Trei categorii pot fi considerate imunizate: cei care au primit două doze ale unui vaccin, cei care au primit o doză cu cel puţin 14 zile înainte şi cei care au trecut prin boală şi au anticorpi.

Mărturisirea de credinţă, rugăciunea, pelerinajul la Mecca, postul din luna Ramadan şi dania rituală sunt ritualurile pe care musulmanii le au de îndeplinit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here