Caută
Close this search box.

Renate Weber nu se lasă, susţine că pensiile speciale sunt drepturi constituționale

renate weber

Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat că a sesizat Curtea Constituțională a României, cu excepție de neconstituționalitate, cu privire la legea care elimină pensiile speciale, pentru că Avocatul Poporului se ocupă de „protecția drepturilor și libertăților constituționale”.

Ea a susținut că nu beneficiază de pensie specială, deoarece nu a contribuit la sistemul de pensii de stat public.

Renate Weber a fost întrebată, în ședința Comisiilor juridice ale Parlamentului, dacă a fost în conflict de interese atunci când a atacat la Curtea Constituțională legea care elimină pensiile speciale, având în vedere că Avocatul Poporului beneficiază de o astfel de pensie.

„Categoric, nu a fost vorba de conflict de interese, pentru că eu, personal, am o situație cu totul aparte. Este adevărat că există o prevedere în legea Avocatului Poporului care spune că avocatul poporului poate beneficia de pensie, precum judecătorii de la Curtea Constituțională, numai că se precizează: ‘în condițiile legii’.

În condițiile legii înseamnă să fii calificat să obții o pensie în sistemul de stat. Eu, Renate Weber, nu am contribuit la sistemul de pensii de stat public din România.

Eu am fost toată viața avocat, am plătit numai la Casa de Pensii a Uniunii Avocaților, primesc o pensie din sistemul privat, de la casa de pensii de acolo. Deci, categoric nu aș fi putut să mă aflu în nici un fel de conflict, nici măcar moral”, a spus Weber.

Judecătorii CCR au decis, în decembrie 2020, că impozitarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților, este neconstituțională.

„În ziua de 15 decembrie 2020, Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate (după conexarea celor două sesizări cu același obiect, formulate de Avocatul Poporului și respectiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție) și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015, privind Codul fiscal. Decizia este definitivă și general obligatorie”, se arată într-un comunicat al Curții Constituționale.

Parlamentul a decis în iunie 2020 impozitarea tuturor pensiilor speciale, cu până la 85%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri