Caută
Close this search box.

„D-ale carnavalului”, un spectacol de un umor vitriolant, în regia lui Alexandru Dabija

S-ar crede că Alexandru Dabija îl „citește” pe Caragiale în „altă” cheie. În fapt, îl privește lăuntric, și ceea ce vede îi place. Iar cu ceea ce-i place se identifică.

”Un Caragiale lucid și cinic până la cruzime cu eroii săi, latură pe care Dabija o exploatează cu mult interes în spectacolele sale. Să ne amintim şi precedenta sa montare, de la Naţional, cu „Două loturi” (!), spectacol ce s-a bucurat, în anul aniversar Caragiale 2012, de cronici elogioase, interpretări atente, câteva premii şi participări la festivaluri importante”, ase afirmă într-un comunicat de presă, difuzat de TNB.

Foto: TNB/Florin Ghioca

O cutremurătoare viziune a vidului și deriziunii umane contemporane ne propune și cu „D-ale carnavalului”; montare modernă și fidelă textului caragialian, de un umor care nu mai e binevoitor, ci mai degrabă vitriolant. Un spectacol provocator a cărui estetică se apropie de cea a filmului mut, care scoate la lumină cu mijloace realiste absurdul condiţiei umane. Ansamblul scenografic (decorul Raluca Alexandrescu; costumele Liliana Cenean) și mișcarea scenică (Florin Fieroiu) surprind întreg mecanismul acestei comedii clasice „alb-negru” în care sunt prinse ca într-o morișcă destinele personajelor-fantoșă „ambetate” de gândul răzbunării în propria lor țopârlănie și imbecilizare.

Foto: TNB/Florin Ghioca

Respingând tentația carnavalului cu confetti, Alexandru Dabija propune un amețitor carusel al golului și nimicniciei.

Foto: TNB/Florin Ghioca

În distribuție: Irina Movilă, Natalia Călin, Rodica Ionescu, Claudiu Bleonț, Gavril Pătru, Emilian Oprea, Marius Rizea / Ionuț Toader, Mihai Munteniță, Mihai Calotă şi Ciprian Nicula.

Avanpremiera spectacolului va avea loc în zilele de 19 şi 20 iunie, ora 20.00, iar premiera oficială este programată pentru data de 26 iunie, ora 20.00, la Sala Studio.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri