Caută
Close this search box.

Marcel Ciolacu anunţă moţiune simplă pentru Cristian Ghinea

marcel ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi seară că social-democraţii vor depune o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

„Vom veni cu o moţiune simplă împotriva domnului Ghinea. E posibil să nu treacă, dar vreau şi eu să văd şi pe PNL-işti şi pe UDMR-işti şi pe cei de la minorităţile naţionale cum nu votează să rămână în continuare un ministru care a făcut aşa ceva”, a afirmat Marcel Ciolacu la postul B1 TV.

În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură pe care PSD intenţionează să o iniţieze, Ciolacu a precizat că sigur va fi depusă, în aşa fel încât votul să fie dat până la sfârşitul sesiunii parlamentare.

„O să depunem în primul rând o moţiune simplă împotriva domnului Ghinea şi moţiunea de cenzură să ne încadrăm cu ea, ca să fie votul până la sfârşitul sesiunii.

Avem strânse semnăturile pentru ambele moţiuni. Urmează, după ce avem draftul, să negociem cu parlamentari care pot susţine această moţiune, dacă au şi modificări, să avem timp să le primim. Am făcut un calendar astăzi cu colegii mei la partid”, a declarat Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri