Caută
Close this search box.

Risc de infecții major: Blocul de sterilizare de la Spitalul Colțea, defect de o săptămână

Blocul de sterilizare de la Spitalul Colțea este stricat de o săptămână, iar halatele medicilor şi instrumentarul folosit la operaţii sunt trimise la Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino cu ambulanţa, zilnic, potrivit News.ro.

Blocul de sterilizare al Spitalului Colţea din Capitală este defect de o săptămână, iar instrumentele folosite la operaţii sunt trimise cu ambulanţa şi sterilizate la Spitalul Cantacuzino.

Ne trezim că se termină zilnic instrumentarul, blocul de sterilizare este esenţial pentru orice spital”, afirmă unul dintre medicii spitalului.

Managerul susţine că staţia de sterilizare este veche, are peste 10 ani şi că este nevoie de piese care vor ajunge în 3-6 săptămâni. ”Am făcut cereri pentru reînoirea aparaturii, dumnealor de unde să ne dea, acesta este bugetul, nu este vina ASSMB”, justifică el.

Dr. Marian Stamate, medic primar la Spitalul Clinic Colţea, cel mai vechi spital din Capitală, situat la kilometrul 0 şi aflat în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a explicat pentru News.ro situaţia actuală a blocului de sterilizare al unităţii sanitare, situat în vecinătatea celor 5 blocuri operatorii care există în spital. Blocul de sterilizare este stricat de o săptămână, iar halatele medicilor şi instrumentarul folosit la operaţii sunt trimise la Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino cu ambulanţa spitalului Colţea, zilnic.

Nu este un aparat, este un întreg bloc de sterilizare pe care îl avem, desemnat, delimitat ca atare, cu personal delimitat special, este un department al spitalului Sterilizarea. Este esenţial, şi nu doar pentru un spital mic sau mare, ci pentru orice unitate sanitară, pentru că nu poţi să ai instrumente sterile şi nu poţi să execuţi nici consulturi, darămite intervenţii chirurgicale aşa cum ar trebui, se sterilizează halatele personalului care intră în sala de operaţie, materialul moale, câmpurile operatorii, sunt o grămadă de instrumente, echipament medical, orice care vine în contact cu pacientul.
E o soluţie de avarie, spitalul nu putea să-şi oprească funcţionarea complet, numai că se resimte în activitatea de zi cu zi acest lucru, deoarece cantitatea de instrumente şi de material a scăzut, bănuiesc că sterilizarea de la Cantacuzino este programată pentru ei, nu poate să facă faţă la două spitale în acelaşi timp, apar zilnic tot felul de probleme, ne trezim că se termină zilnic instrumentarul, ceea ce înainte nu se întâmpla, asistentele sunt şi ele destul de stresate pentru că au nişte ore până la care trebuie să facă împachetarea tuturor materialelor de sterilizat pentru că trebuie să plece maşina cu ele la Cantacuzino, sunt nişte restricţii importante în activitate. Dacă ar fi fost executată mentenanţa la timp nu s-ar fi ajuns aici”, a precizat medicul Marian Stamate.

În plus, spune medicul Stamate, la Spitalul Colţea există o serie întreagă de probleme încă nerezolvate. CT-ul spitalului este stricat de anul trecut, aparatul cu care se făceau colonoscopii s-a defectat şi el, şi, în plus, ATI-ul principal al spitalului stă gol de săptămâna trecută, de când nu mai există aici niciun pacient cuCovid 19.

Acesta va putea fi folosit pentru pacienţii cu alte afecţiuni în afară de covid 19 după un aviz care trebuie să vină de la DSP Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri