Caută
Close this search box.

Franţa: Adunarea Naţională a adoptat o lege controversată împotriva islamismului radical

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat vineri seară, după mai multe luni de dezbateri, o lege controversată care vizează să combată islamismul radical şi să ‘întărească principiile republicane’, transmite dpa.

Legea prevede facilitarea dizolvării asociaţiilor care pun la îndoială valorile franceze, luptă împotriva căsătoriilor forţate şi stabileşte pedepse împotriva discursurilor online de ură.

Preşedintele Emmanuel Macron şi guvernul său vor să contracareze influenţa islamului radical acolo unde tinerii sunt cel mai vulnerabili – în anumite moschei, în apropierea şcolilor şi în mediul online.

Macron a anunţat proiectul noii legi în octombrie, când a promis să combată separatismul islamist după o serie de atacuri care au costat vieţile a peste 250 de persoane.

‘Ne dotăm cu mijloacele de a lupta împotriva celor care folosesc abuziv religia pentru a pune la îndoială valorile Republicii’, a declarat ministrul de interne Gerald Darmanin.

În vreme ce prim-ministrul Jean Castex a subliniat în mod repetat că legea nu este îndreptată împotriva religiei islamice, criticii spun că în ea există elemente care îi dezavantajează pe musulmani.

‘Nu vom pune niciodată semnul egal între islamismul radical şi musulmani, şi cred că musulmanii sunt printre primele victime ale acestei ideologii’, declara Castex într-un interviu pentru Le Monde la sfârşitul anului trecut.

Conservatorii, pe de altă parte, consideră legea ca insuficientă.

Potrivit cotidianului Le Figaro, atât stânga, cât şi dreapta vor să o conteste la Consiliul Constituţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri