Caută
Close this search box.

Mecanicul care a provocat accidentul feroviar de la Fetești era băut, cu o alcoolemie de 0,4 la mie

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a venit cu precizări în cazul accidentului de la Fetești, unde miercuri noapte s-au ciocnit două trenuri private de marfă.

Drulă a declarat, joi, la un post de televiziune, că mecanicul trenului de marfă care a lovit o altă garnitură staționată era băut și ar fi adormit.

Înțeleg că nici sistemul automat de frânare a trenului nu era funcțional. Înțeleg că mecanicul de locomotivă era și sub influența băuturilor alcoolice”, a afirmat Drulă, citat de Club Feroviar.

În plus, ministrul a transmis și un avertisment operatorilor privați de marfă:

Vreau să transmit un semnal foarte clar către operatorii privați de marfă și nu numai – că nu se mai pot juca cu siguranța pe calea ferată”.

Mecanicul avea o alcoolemie de 0,4 la mie la testul alcoolscop, au anunțat polițiștii.

El a fost apoi transportat la spital, pentru a-i fi recoltate probe de sânge. Polițiștii vor să afle exact ce alcoolemie avea acesta.

Referitor la accidentul feroviar petrecut în timpul nopții trecute precizăm faptul că mecanicul de locomotivă al trenului care ar fi impactat celălalt tren a fost testat alcoolscop, rezultând o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Fetești în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În continuare polițiștii continuă cercetarea la fața locului alături de celelalte autorități competente în domeniu pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului feroviar”, anunță Poliția Ialomița.

Foto: Facebook/PiteStiri.ro

Un accident feroviar s-a produs, miercuri noapte, în Staţia CFR Feteşti, în urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula şi o altă garnitură care era staţionată.

Traficul feroviar pe magistrala Bucureşti – Constanţa este blocat în zona staţiei Feteşti pe ambele sensuri din această cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri