Caută
Close this search box.

Explozie în afara aeroportului din Kabul. Un oficial american a declarat că a fost un atac sinucigaş

atac-terorist-kabul

Pentagonul a anunţat joi că în afara aeroportului din Kabul a avut loc o explozie. Un oficial american a declarat că explozia a fost cauzată de un sinucigaş cu bombă.

John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului, a scris pe Twitter: „Putem confirma o explozie în afara aeroportului din Kabul. Nu este clar la acest moment dacă sunt victime. Vom oferi detalii când vom aveam posibilitatea”.

Detaliile legat de explozie rămân neclare. Au fost raportate mai multe focuri de armă la faţa locului, scrie BBC.

Explozia a avut loc la poarta Abbey, unde trupele britanice staţionează de mai multe zile. Aceasta este una dintre cele trei porţi care au fost închise după avertismente de ameninţare teroristă.

Un oficial american a declarat pentru Reuters că explozia a fost cauzată de un sinucigaş cu bombă.

Casa Albă a confirmat că preşedintele Joe Biden a fost informat cu privire la eveniment.

O sursă din Ministerul britanic al Apărării a spus că nu există, pentru moment, informaţii că vreun militar britanic a fost rănit.

„Nu avem vreo informaţie legat de victime în armata britanică, dar este prea devreme să ştim sigur”.

Pentagonul a anunţat anterior că eforturile de evacuare a oamenilor vor continua până pe 31 august, termenul limită agreat cu talibanii.

„Operaţiunile de evacuare în Kabul nu vor fi încheiate în 36 de ore”, a transmis Kirby, respingând afirmaţiile că SUA ar încheia mai devreme evacuarea. „Vom continua să evacuăm cât de mulţi oameni putem până la finalul misiunii”.

Canada şi câteva ţări europene au spus că şi-au încheiat evacuările sau că le vor încheia mai devreme de finalul lunii.

Aproximativ 100.000 de oameni au fost evacuaţi din Afganistan de Statele Unite şi partenerii de coaliţie începând cu 14 august.

Noaptea trecută, secretarul de stat Anthony Blinken a declarat că, în ciuda ritmului în care operează zborurile, Departamentul de Stat estimează că 1.500 de cetăţeni americani ar putea rămâne pe teritoriul afgan după 31 august, data limită stabilită cu talibanii pentru evacuare.

Aeroportul internaţional din Kabul este singurul deschis din ţară.

Mai multe state au transmis în ultimele ore alerte cu privire la o ameninţare deosebită de atac terorist pe aeroportul din Kabul şi şi-au avertizat cetăţenii să nu călătorească acolo.

Ministrul britanic al Forţelor Armate, din cadrul Ministerului Apărării, a spus joi că există informaţii potrivit cărora, în următoarele ore, cel mai probabil în Kabul, va avea loc un atac terorist „extrem de letal”.

Mii de oameni care vor să fugă de talibani s-au adunat la graniţa cu Pakistanul. Porţile de la punctul de trecere Spin Boldak sunt deschise şi unii reuşesc să treacă, scrie BBC.

Mai multe ţări europene se apropie de finalul operaţiunilor de evacuare de pe aeroportul din Kabul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri