Caută
Close this search box.

Tanczos Barna: „Nu prea fac cumpărături în piaţă, dar scumpirile sunt evidente. De obicei cumpără soţia, eu duc plasa”

tanczos barna

Scumpirile sunt evidente la toate produsele, deşi nu prea fac cumpărături la piaţă, ci de obicei duc plasa, a afirmat, miercuri, ministrul Mediului, Barna Tanczos, întrebat fiind la o conferință de presă dacă a sesizat majorări de prețuri în ultimul timp.

Întrebat într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa de Guvern la ce produse a văzut scumpiri în ultimul timp când s-a dus la piaţă sau în magazine, ministrul a răspuns: „De obicei eu duc plasa”.

„De obicei cumpără soţia, nu prea fac cumpărături în piaţă, dar scumpirile sunt evidente. De exemplu, în domeniul în care lucrez s-a triplat preţul masei lemnoase, s-a triplat preţul cherestelei, s-a dublat preţul la fierul beton pentru că toate investiţiile sunt mai scumpe. Şi în piaţă se vede: scumpiri la toate produsele. Şi la apă minerală şi la celelalte. Dacă mă întrebaţi de pâine, la pâine avem alte preţuri, că noi avem pâine cu cartofi acasă, şi acolo preţurile sunt altfel”, a adăugat el.

Totodată, şeful de la Mediu a admis că şi factura la electricitate a crescut. Dacă iniţial valoarea acesteia timp de un an a variat între 100 şi 120 de lei, a urmat o factură de regularizare de 1.900 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri