Caută
Close this search box.

Timişoara a depăşit pragul de 7 la mie incidenţă la SARS-CoV-2

timişoara

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat că Timişoara a ajuns la o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 7,17 la mie, iar pe judeţ indicatorul a urcat la 5,32 la mie, în timp ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 294 de cazuri de COVID, dintre care 165 în Timişoara.

Totodată, a crescut şi numărul minorilor infectaţi cu SARS-CoV-2, de la 66 raportaţi anterior, la 84. Au fost confirmate pozitiv şi două cadre medicale. În spitalele din judeţ sunt internaţi 325 de bolnavi cu COVID-19 şi suspecţi, iar în secţiile ATI sunt 39 de cazuri.

Sunt 65 de localităţi care au rata de contaminare peste 2 la mie, cele mai ridicate fiind în Moraviţa (10,51), Pădureni (9,81), Bara (9,38) şi Moşniţa Nouă (9,05). Se menţin cele opt focare active de COVID-19, cu 59 de subiecţi confirmaţi.

Între timp, Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara a înfiinţat o Secţie de Pre-Terapie, ca urmare a creşterii accentuate a numărului de pacienţi cu forme severe şi foarte severe de infecţie cu SARS-CoV-2, dar şi a numărului mic de paturi ATI, parterul Secţiei de Pneumologie fiind transformat în zonă roşie.

Au fost operaţionalizate 34 de paturi în care vor fi internaţi pacienţii ce necesită suport respirator, dar pentru care nu se poate asigura procedura de intubare.

„Din păcate, în fiecare zi creşte numărul pacienţilor care ajung la spital cu forme foarte severe de boală, cu afectare pulmonară de peste 60% – 70% şi uneori chiar de 80% şi care, fără suport respirator, fără oxigen suplimentar, nu supravieţuiesc.

Am fost nevoiţi să deschidem această secţie, întrucât Terapia (ATI, n.r.) noastră este mică şi nu facem faţă. În noua configuraţie, putem să le asigurăm pacienţilor pe care îi internăm în Secţia de Pre-Terapie, tratamentul respirator de care au nevoie.

Practic, această secţie funcţionează aproape ca o unitate de terapie intensivă”, a declarat managerul Spitalului „Victor Babeş”, dr. Cristian Oancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri