Caută
Close this search box.

Daniel Craig a primit o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood

Daniel Craig a fost recompensat miercuri cu o stea pe celebrul bulevard Walk of Fame din Hollywood, cu câteva zile înainte de premiera în Statele Unite a ultimului film în care actorul britanic îl interpretează pe James Bond, informează Reuters.

”No Time to Die” marchează cea de-a cincea şi totodată ultima apariţie a lui Daniel Craig în rolul agentul secret britanic, personaj pe care l-a interpretat de-a lungul a 15 ani, scrie Agerpres.

Foto: https://metro.co.uk/

Steaua dedicată actorului, cea de-a 2.704-a de pe Walk of Fame, va fi amplasată la numărul 7007 de pe Hollywood Boulevard, aluzie la celebrul nume de cod 007 din franciza „James Bond”, lângă distincţia similară dedicată actorului Roger Moore, care a interpretat acest rol în şapte filme, în perioada 1973-1985.

”Este o onoare absolută să calce toată lumea din Hollywood peste tine”, a spus Craig. ”Faptul că sunt pe acest trotuar, înconjurat de toate aceste legende, mă face să fiu un om foarte, foarte, foarte fericit”, a spus actorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri