Caută
Close this search box.

În contextul COVID 19, consumerismul a trecut în era „buy local”

buy local

Un studiu de piaţă arată că 75% dintre respondenţi au rămas, faţă de anul precedent, loiali brandului lor preferat, dar foarte mulţi consumator au început să cumpere produse locale

Studiul Reveal Marketing Research a analizat comportamentul consumatorilor români în perioada august – septembrie, în trei sectoare ale economiei: retail, bunuri de consum și bancar.

Conform acestui nou studiu, care a acoperit mediul urban și mediul rural, față de anul precedent, au rămas loial brandului preferat 75% dintre respondenți.

Pentru 6% dintre români, comportamentul s-a schimbat în această perioadă, declarându-se mai puțin loiali față de mărcile preferate, dar 18% s-au arătat chiar mai loiali decât anul trecut.

“Pentru companii, este din ce în ce mai important să își analizeze în mod recurrent atitudinile consumatorilor cu brandul, pentru a identifica din timp vulnerabilități”, spune Marius Luican, CEO Reveal Marketing Research.

Datele studiului Reveal Marketing Research au mai identificat trei tipuri de comportament în rândul consumatorilor, care pot duce la modificarea comportamentului de consum. Cele trei tipuri de comportament au ca punct central gradul de loialitate al clienților, respectiv mai puțin loial/ă, la fel de loial/ă și mai loial/ă.

Aceste trei tipuri de comportament evidențiează comportamentele în schimbare, în noua realitate.

Sectorul retail este singurul cu o creștere netă a loialității în perioada 2020 – 2021 (în anul 2021 românii se declară cu 22% mai loiali, comparativ cu anul 2020), în timp ce sectorul de bunuri de consum a înregistrat cel mai mare procent al clienților loiali (75%).

Cu alte cuvinte, consumatorii sunt atrași de mărcile care arată empatie și susțin valorile propriilor clienți.

Tinerii cu vărste între 18 și 34 de ani sunt cei mai vocali, în ceea ce priveşte loialitatea față de toate cele trei segmente analizate, după cum urmează retail (32%), servicii bancare (20%) și bunurilor de consum (26%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri