Caută
Close this search box.

Ludovic Orban, anunț de ultimă oră despre PNL

ludovic orban

Ludovic Orban a anunţat joi că nu va vota Guvernul Ciucă și lansează din nou un atac la adresa lui Klaus Iohannis.

„Eu categoric nu voi vota pentru Guvernul Ciucă, iar pentru mine asta e picătura care a umplut paharul. Săptămâna viitoare îmi voi da demisia din grupul parlamentar al PNL. (…)

Pentru mine, atât Iohannis, cât şi conducerea nelegitimă, gaşca demolatoare, cum le spun eu celor care s-au autointitulat echipa câştigătoare, au trădat grav interesele cetăţenilor români (…). Au pus între paranteze viitorul României şi şansa României la o dezvoltare onestă cu o coaliţie care avea un program de guvernare, avea un acord de coaliţie, ne înţelesesem pe marile reforme pe care trebuia să le realizăm.

Iată că acum toate înţelegerile care s-au făcut sunt aruncate în aer şi chiar nu pot să găsesc niciun fel de explicaţie raţională pentru comportamentul total dăunător intereselor României al preşedintelui Iohannis”, a declarat Orban la postul B1 TV.

„Practic, PNL nu mai există, forurile statutare nu mai există. PNL e o prelungire fără voinţă care nu mai ţine cont de voinţa cetăţenilor, a membrilor de partid. Pur şi simplu e o conducere plină de obedienţă care nu are nici un fel de coloană vertebrală, nici un fel de opinii şi nici un fel păreri, care primeşte dictatele. (…)

Pentru mine, decizia lui Iohannis de a forţa conducerea PNL de a-l impune pe Ciucă la înţelegere cu PSD (…) reprezintă o trădare gravă a alegătorilor care au votat cu Klaus Iohannis şi în primul tur şi în al doilea tur şi o trădare gravă a alegătorilor care au votat PNL tocmai pentru a ţine departe guvernarea PSD, pentru a forma o coaliţie de guvernare de centru-dreapta, pentru a asigura o guvernare pentru dezvoltarea României. (…)

Astăzi, printr-un guvern minoritar învestit din mila PSD, fără o majoritate parlamentară care să susţină reformele necesare pentru modernizare, pentru dezvoltare, pentru a face dreptate diferitelor categorii sociale, pur şi simplu va fi o guvernare fără niciun fel capacitate de a face reforme în România, de a asigura dezvoltarea României”, a adăugat Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri