Caută
Close this search box.

ASF: Piaţa pensiilor private a crescut cu 25%, faţă de anul precedent

Piața pensiilor private din România a ajuns, în primele nouă luni ale anului, la active totale de 90,43 miliarde lei, în creștere cu 25% comparativ cu intervalul similar al anului precedent.

Ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private au înregistrat un nivel de aproape 8%, marcând o evoluție pozitivă de-a lungul ultimilor ani.

La 30 septembrie 2021, erau înscriși 8,29 milioane participanți la cele 17 fonduri de pensii private (Pilon II + Pilon III), în timp ce la finalul lunii septembrie a anului trecut era înregistrat un număr de 8,10 milioane participanți.

Sistemul pensiilor private a marcat o evoluție pozitivă pe tot parcursul funcționării sale, fiind adaptabil în fața episoadelor de volatilitate întâlnite de-a lungul timpului.

Creșterea activelor fondurilor de pensii private este remarcabilă la nivel european, România fiind printre țările cu cele mai mari creșteri din ultimii 10 ani.

Fondurile de pensii private reprezintă investitori instituționali care sprijină, în principal, economia locală, având totodată un rol de factor de echilibru și de stabilitate al pieței financiare.

Pilonul II

Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii administrate privat a fost de 87,06 miliarde lei la finalul lunii septembrie a anului 2021, în creștere cu aproximativ 25% comparativ cu aceeași dată a anului 2020.

Numărul participanților înregistrați în sistemul Pilonului II a fost de 7,73 milioane persoane, față de 7,58 milioane persoane înregistrate în luna septembrie a anului 2020.

La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 septembrie 2021, a fost de 204 lei/participant, în timp ce la 31 decembrie 2020 valoarea acesteia a fost de 192 lei/participant.

În perioada ianuarie – septembrie 2021, contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 7,28 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 9% față de aceeași perioadă din anul 2020.

Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat a fost 5,94% în septembrie 2021, în luna decembrie 2020 valoarea acesteia fiind de 5,38%.

La finalul lunii septembrie 2021, valoarea medie a activului unui participant la sistemul pensiilor administrate privat era de 11.265 lei, înregistrând o creștere de 14,2% comparativ cu decembrie 2020 și cu 2,6% față de trimestrul precedent.

De la începutul anului până la data de 30 septembrie 2021 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți în cuantum de 208 milioane lei pentru 13.604 de participanți și beneficiari.

Distribuția valorii conturilor participanților arată o concentrare mare, 62% din active fiind deținute de doar 20% din participanți. Cel mai mare cont are o valoare de 1.469.858 lei, iar cel mai mic are o valoare de 1 leu. Totodată, peste 20% din participanți dețin active sub valoarea de 1.000 lei.

La 30 septembrie 2021, titlurile de stat și acțiunile erau principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii administrate privat. Investițiile în titluri de stat ale fondurilor de pensii din Pilonul II au reprezentat 61% la 30 septembrie 2021. Investițiile în acțiuni au crescut, reprezentând, în primele nouă luni ale anului, 25% din valoarea totală a activelor fondurilor de pensii din Pilonul II. De asemenea, ponderi semnificative sunt investite și în obligațiuni corporative și fonduri de investiții.

Pilonul III

Valoarea totală a activelor nete, în sistemul facultativ de pensii, a fost de 3,317 miliarde lei, la finalul primelor nouă luni ale anului 2021, în creștere cu aproximativ 22% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Numărul de participanți înregistrați în sistemul pensiilor facultative a fost de 553.775 persoane, comparativ cu 520.879 persoane înregistrate la 30 septembrie 2020.

La nivelul Pilonului III, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 30 septembrie 2021, a fost de aproximativ 149 lei/participant, în creștere cu 12% comparativ cu luna septembrie 2020.

În perioada ianuarie – septembrie 2021, contribuțiile virate în sistemul de pensii facultative au fost în cuantum de aproximativ 294 milioane lei, în creștere cu 9% față de aceeași perioadă din anul 2020.

Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc ridicat a fost 7,18% în septembrie 2021, în luna septembrie 2020 valoarea acesteia fiind de 3,71%.

Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii facultative cu grad de risc mediu a înregistrat un nivel de 5,51% la finalul lunii septembrie 2021, mai mare comparativ cu cel înregistrat în luna septembrie 2020 (4,13%).

La finalul lunii septembrie 2021, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor facultative era de 5.991 lei, cu 8% mai mare decât în decembrie 2020, reprezentând totodată 53% din valoarea unui cont mediu din fondurile de pensii administrate privat.

În intervalul ianuarie – septembrie 2021, au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți în cuantum de aproximativ 75 milioane lei pentru 7.569 de participanți și beneficiari.

Valoarea medie a conturilor participanților înregistrează o variație semnificativă între diferitele fonduri, cu valori cuprinse între 2.765 lei și 7.659 lei. Ca și în cazul Pilonului II, valoarea activelor deținute de participanți înregistrează o concentrare ridicată, puțin peste 10% din participanți totalizând 50% din active. Cea mai mare valoare a unui cont este de 1.486.069 lei, în timp ce 20% din participanți dețin active în valoare de sub 507 lei.

La finalul lunii septembrie 2021, titlurile de stat și acțiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii facultative. Investițiile fondurilor de pensii facultative în titluri de stat au reprezentat 61% la 30 septembrie 2021, în scădere cu 2 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2020.

Investițiile în acțiuni au reprezentat 28% din valoarea totală a activelor fondurilor de pensii din Pilonul III. O altă categorie importantă de active financiare în care au investit fondurile de pensii facultative este reprezentată de obligațiunile corporative și titluri de participare OPCVM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri