Caută
Close this search box.

Cîțu spune că la negocierile pentru un nou guvern premierul trebuie să fie al PNL

deputaţi liberali

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, marţi, că partidul său va merge la negocierile cu USR şi PSD pentru formarea guvernului doar cu propunerea ca premierul să fie din partea liberalilor, fără să fie nominalizat.

El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis este cel care desemnează premierul şi că, deocamdată, nu a fost modificată decizia PNL ca preşedintele partidului să fie propunerea de prim-ministru.

„Nu avem o discuţie despre premier. Ştiţi foarte bine că astăzi am flexibilizat două decizii. Decizia de a putea să mergem la guvernare cu cei de la USR şi altă decizie, pe care o luasem în Consiliul Naţional, de a nu guverna cu PSD.

Deci sunt două decizii pe care le-am flexibilizat. Rămâne decizia PNL – şi astăzi nu am discutat despre ea – ca premierul să fie preşedintele partidului, dar la negocieri vom merge cu propunerea doar ca premierul să fie al PNL. După aceea vom discuta mai departe în funcţie de negocieri”, a precizat Cîţu, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Întrebat cât de serioase sunt negocierile atâta timp cât timp PNL nu propune un premier şi de ce partidul său se fereşte să spună public care este premierul, Cîţu a spus:

„Nu se fereşte PNL. Merge la aceste negocieri şi spune foarte clar că noi vrem să facem această guvernare în jurul PNL, cu premier liberal. Şi avem decizia PNL care încă nu a fost modificată”.

„Preşedintele României este cel care desemnează premierul. PNL poate să meargă cu o propunere, dar întotdeauna desemnarea vine de la preşedintele României”, a adăugat Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri